Skip to content
Politică

Boicotul votului, pedepsit de Twitter: a șters mii de conturi

TechChurch

Twitter a şters peste 10.000 de conturi automate care postau mesaje de descurajare a participării la alegerile pentru Congres care vor avea loc marţi şi care păreau în mod fals că ar aparţine unor democraţi, măsurile fiind luate după ce Partidul Democrat le-a semnalat companiei, transmite Reuters.

”Luăm măsuri împotriva unor conturi şi activităţi relevante pe Twitter”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, potrivit news.ro.

Măsurile de eliminare a conturilor au avut loc la sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie.

Twitter a eliminat peste 10.000 de conturi, au spus trei surse apropiate eforturilor democraţilor. Numărul este modest, considerând că Twitter a şters anterior milioane de conturi despre care a stabilit că au răspândit informaţii false în alegerile prezidenţiale din 2016.

Cu toate acestea, ştergerea conturilor reprezintă o victorie timpurie pentru eforturile Comitetului de campanie pentru Congres al Partidului Democrat, care susţine campania democraţilor pentru Camera Reprezentanţilor.

Unele dintre tweet-uri descurajau bărbaţii democraţi să voteze, afirmând că ar limita libertatea de expresie a femeilor, au spus două surse apropiate situaţiei.

Comitetul democrat a dezvoltat un sistem propriu de identificare şi raportare a conturilor automate maliţioase de pe reţelele de socializare, au arătat sursele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *