Fost membru CSM, avocatul Adrian Neacșu comentează motivarea deciziei CCR în privința prescripției penale. Toate dosarele aflate în curs de judecare ar putea fi afectate de decizia CCR, care a stabilit că cauza faptului că legiuitorul nu a intervenit asupra legii după precedenta decizie a CCR (297/2018), prin care s-a declarat necontituțională doar o parte din art. 155 alin. (1) Cod penal, din 2018 și până la recenta reglementare a chestiunii prin OUG, nu a existat temei pentru întreruperea prescripției penale.
”Motivarea Deciziei CCR pe prescripția specială este bombă atomică, ba chiar tatăl tuturor bombelor atomice, e un Satan juridic!!!! Din 2018 până la recenta Ordonanță de urgență pe codul penal, care se aplică doar pe viitor, nu au existat cauze de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale! Decizia și deci implicit prescripția generală al cărei curs nu se întrerupe și a cărei durată nu se prelungește se aplică în toate dosarele aflate încă în stare de judecată, nesoluționate definitiv, scrie Toni Neacșu pe Facebook.
Motivarea CCR
Curtea Constituţională a României (CCR) a informat miercuri că din 2018 legislaţia în vigoare „nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale” iar pentru restabilirea stării de constituţionalitate, este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, potrivit agerpres.
Judecătorii constituţionali au publicat, miercuri, motivarea deciziei din 26 mai prin care au admis mai multe sesizări venite de la instanţe din ţară şi au constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.155 alin.(1) din Codul penal, respectiv „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.
Pe 30 mai, Guvernul a adoptat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care a fost modificat articolul 155 alin.(1) din Codul penal cu următorul conţinut: ‘Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului’.
„Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art.147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. Curtea constată că o astfel de consecinţă este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale şi a pasivităţii sale, chiar şi în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenţiei legislative”, se precizează în motivarea CCR.
De asemenea, Curtea subliniază în motivare că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art.155 alin.(1) din Codul penal la exigenţele constituţionale.
„Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art.154 din Codul penal nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale„, se menţionează în document.
În acest context, Curtea constată că ‘situaţia creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art.1 alin.(3) şi (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum şi supremaţia Constituţiei. Aceasta, deoarece prevalenţa Constituţiei asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremaţiei Legii fundamentale este însăşi Curtea Constituţională, prin deciziile pe care le pronunţă, astfel că neglijarea constatărilor şi dispoziţiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituţionale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în acelaşi sens, Decizia 230 din 28 aprilie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.519 din 26 mai)’.
„Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art.147 alin.(4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege ‘cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea’, care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate„, spun judecătorii constituţionali.
