O clădire din cartierul Combinat, de pe strada Clorului, este la un pas de prăbușire. Deja plafonul parterului și un zid s-au dărâmat. Această clădire trebuia să fie un centru social și a fost construită în 2010 de Consiliul Județean Brașov, însă nefinalizată în totalitate și nerecepționată. A rămas abandonată de atunci iar astăzi, după ce cetățeni din cartierul Combinat au sustras de acolo material lemnos și fier, plafonul parterului și un zid exterior s-au prăbușit, potrivit fagarasultau.
„Un echipaj al Jandarmeriei a sesizat ce s-a întâmplat în Combinat. Colegii mei în această dimineață au făcut un raport și mi-au spus că există risc de prăbușire, pentru că se lăsase plafonul de la parter. Între timp a căzut și fațada laterală a clădirii și există riscul să se prăbușească de tot. Cât au fost colegii mei acolo, cu mașina neinscripționată, cetățenii legaseră funii de clădire și trăgeau pentru a lua materialele de acolo. Le-au și spus colegilor mei că în momentul în care vor pleca de acolo, ei vor dărâma toată clădire pentru că le e frică să nu le omoare copiii“, ne-a spus Lucian Petri, șeful Poliției Locale Făgăraș.
„Clădirea nu aparține Primăriei Făgăraș, este a Consiliului Județean Brașov. I-am informat telefonic, urmează să le transmit și în scris despre această situație. Poliția Locală este acolo, supraveghează zona“, ne-a spus Viorel Harabagiu, de la Protecția Civilă din Făgăraș.
Investiția realizată în cartierul Combinat de către Consiliul Județean Brașov în urmă cu mai bine de 10 ani, cu 2 milioane de lei a rămas abandonată. Primăria Făgăraş nu a făcut niciodată recepţia lucrării.
În anul 2015, fostul viceprimar al Făgărașului declara pentru digi24.ro: „În anul 2010, Consiliul Local a dat Consiliului Judeţean o suprafaţă de teren pentru construirea unui imobil pentru rromi şi ştiu că până în ziua de astăzi nu s-a făcut vreo predare către Primăria Făgăraş“.
