Premierul britanic, Theresa May, a declarat că Marea Britanie va institui un sistem de imigrație după ieșirea din blocul comunitar, ceea ce duce practic la eliminarea liberei circulații, sistem ce se bazează pe recomandările care au fost formulate de Comitetul Consultativ asupra Migrației (CAM). Astfel, muncitorii calificați vor avea întâietate în obținerea vizei, mai exact, se va ține cont de competențe și nu de origine.
Mai mult de atât, cetățenii Uniunii Europene, nu vor avea accces preferențial în Regatul Unit.
De asemenea, potrivit noilor reglementări, acele persoane care își vor dori să se stabilească în Marea Britanie, vor trebui să certifice un anumit nivel al venitului, pentru a face garanția că nu ocupă un loc de muncă pentru care ar putea fi recrutați cetățeni britanici.
Există și o veste bună, însă. Vizele studenților nu vor fi eliberate în funcție de aceleași criterii ca în cazul muncitorilor. Urmează a fi detaliată acestă problemă de către premierul britanic în cadrul Congresului Conservatorilor ce va avea loc mâine.
Actualmente, cetățenii Uniunii Europene sunt liberi să se stabilească și să lucreze în Regatul Unit, situație care urmează însă a se schimba la finalul perioadei post-Brexit, în decembrie 2020, în cazul unui acord între Londra și Bruxelles asupra condițiilor ieșirii britanicilor din Uniunea Europeană, scrie AFP.
O Cartă Albă cu privire la imigrație urmează a fi publicată în această toamnă, iar un proiect de lege ar urma să apară în 2019, precizează Downing Street.
