Skip to content
Politică

Brexitul bate la uşă. Ce spune Dragnea despre românii care muncesc în Marea Britanie

Brexitul bate la uşă. Ce spune Liviu Dragnea (preşedintele PSD) despre românii care muncesc în Marea Britanie.

Liderul social-democraţilor a participat, joi, la reuniunea Partidului Socialiştilor Europeni (PES), organizată la Bruxelles înainte de Consiliul European, arată un status postat pe Facebook.

„Am participat astăzi la reuniunea Partidului Socialiştilor Europeni, organizată la Bruxelles înainte de Consiliul European. În cadrul vizitei, am avut plăcerea de a-i întâlni pe, Serghei Stanişev, preşedintele PES şi Gianni Pittella, preşedintele Grupului Progresist Socialist şi Democrat din Parlamentul European. Am avut astfel ocazia de a participa la discuţii referitoare la criza refugiaţilor şi la funcţionarea spaţiului Schengen. În ceea ce priveşte problema ‪#‎BREXIT‬, am folosit acest prilej pentru a transmite partenerilor noştri europeni că sprijin ideea garantării aplicării nediscriminatorie şi neretroactivă a unor măsuri care ar urma să restrângă drepturile cetăţenilor români care muncesc pe teritoriul Marii Britanii”, a transmis Dragnea.

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *