Gospodăriilor din Marea Britanie le poate fi întreruptă alimentarea cu electricitate 3 ore pe zi la iarnă, în unele zile, din cauza penuriei de resurse din întreaga Europă, pe fondul scăderii dramatice a livrărilor de gaze naturale de către gigantul rus de stat Gazprom, potrivit operatorului de transport și sistem din Regatul Unit, National Grid, notează profit.ro.
Operatorul spune că probabilitatea ca o astfel de măsură să fie necesară este redusă, însă a găsit totuși de cuviință să o includă ca scenariu pesimist în proiecțiile sale privind securitatea în aprovizionare în sezonul rece.
Practic, asta ar însemna că locuitorii din diferitele regiuni ale Marii Britanii vor fi notificați cu o zi în avans că, în intervale de timp diferite pentru fiecare regiune (nu tuturor deodată), li se va tăia curentul timp de 3 ore. Per total, întreruperile ar genera, în fiecare zi de aplicare, reduceri cu 5% ale consumului de electricitate al țării.
Citeşte aici articolul integral.
