Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, încă 5.697 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, în ultimele 24 de ore. De asemenea, 107 decese înregistrate pe un interval de 24 de ore în rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus. Potrivit autorităților, în secțiile de Terapie Intensivă din țară sunt internați 1.297 de pacienți depistați cu SARS-CoV-2.
În ceea ce privește rata de infectare a cazurilor la nivel județean, în București este cea mai mare valoare din țară, de 6,64. Topul negativ este completat de județele Ilfov (6,45) și Constanța (5,95).
Referitor la numărul cazurilor, cele mai multe cazuri noi sunt în București, 903. Capitala este urmată de județele Ilfov – 340 de cazuri noi, Constanța -305 de îmbolnăviri și Iași – 300 de contagieri.
Pentru mai multe zile consecutive, București se menține cu cea mai mare valoare din țară în ceea ce privește rata de infectare, de 6,64. Topul negativ este completat de județele Ilfov (6,45) și Constanța (5,95). Valori mari se înregistrează și în Cluj (4,79), Brașov (5.02) și Timiș (4,21).
De partea cealaltă, județele cu rată mică de infectare sunt Vrancea (1,05), Vaslui (2,13) și Olt (1,16).
