Skip to content
Societate

Budăi: Nu se va mai acorda şomaj tehnic, dar rămâne în vigoare ”kurzarbeit” încă 3 luni

Marius Budăi Inquam Photos/George Calin

Ridicarea stării de alertă aduce schimbări şi în domeniul gestionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, un exemplu fiind faptul că nu se va mai acorda şomaj tehnic, însă rămâne în vigoare „kurzarbeit” (OUG 132/2020) încă trei luni de la ridicarea stării de alertă, a notat marţi, pe pagina sa de Facebook, ministrul de resort, Marius Budăi.

„Şi valabilitatea contractelor colective de muncă (CCM) se prelungeşte automat tot cu 90 de zile, iar părinţii care au în îngrijire copii sau adulţi cu handicap înscrişi în sistemul de învăţământ (OUG 110/2021) pot primi zile libere până la finalul anului şcolar 2021-2022”, a scris Budăi.

Totodată, şeful de la Muncă a precizat că nu mai sunt obligatorii decalarea programului de muncă şi telemunca, însă acesta pot fi stabilite, în continuare, cu acordul angajatorului. „Nu în ultimul rând, nu se mai ocupă posturi fără concurs în instituţiile de stat”, a subliniat el.

Agerpres aminteşte că preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că starea de alertă impusă de pandemia de coronavirus nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, având în vedere că „valul 5 este aproape a se încheia”. România s-a aflat în stare de alertă sanitară timp de aproape doi ani, din 15 mai 2020 şi până pe 8 martie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *