Skip to content
Economie

BUGET 2021 Guvernul face economii mici, cu costuri politice mari. Valentin Ionescu: Își asumă un risc foarte mare

profit.ro

Într-un interviu pentru PS News, analistul economic Valentin Ionescu susține că, prin proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 care a fost publicat, joi seară pe site-ul Ministerului Finanţelor, „guvernul își asumă un risc politic foarte mare”. „Este pur și simplu un buget de constrângere, în condițiile în care deficitul bugetar trebuie redus substanțial”, spune analistul.

”Ținta de deficit nu este foarte ambițioasă, dar deja a generat o situație conflictuală în sectorul public, pentru că solicită multe sacrificii. Guvernul nu are în momentul de față altă posibilitate decât să meargă cu o reducere cât mai drastică a deficitului, deși se confruntă cu niște probleme majore. A inițiat deja niște propuneri unde de fapt reducerile nu sunt mari, dar costul politic este ridicat, dacă ne referim și la subvenția pentru transport pentru studenți sau la aspecte legate de sporuri.

Este un buget oarecum hibrid. Pe de-o parte, se păstrează o serie de elemente care țin de subvenționarea economiei, adică mergem în continuare pe o politică prociclică, dar pe de altă parte se încearcă o stimulare a investițiilor și nu neapărat a consumului. Sunt niște cheltuieli ridicate în administrație pe care guvernul actual nu are cum să le rezolve pe un termen foarte scurt, dar poate să înceapă să facă o restructurare, mai cu seamă pe latura cheltuielilor de personal, aici ar trebui să se instaureze o disciplină foarte fermă și care nu știu dacă pornește de la sporuri, ci de la o nouă lege a salarizării.

Avem niște date macroeconomice care indică o revenire a economiei, dar nu înseamnă neapărat că statul va avea și mai multe resurse în acest an, comparativ cu anul 2019. 

Revenirea economică în sectorul privat se produce mai târziu, undeva în trimestrul al doilea, nu în primul trimestru. Asta reduce din posibilitatea statului de a cheltui după bunul plac. De asta au apărut niște elemente de disciplină financiară, astfel încât deficitul să se reducă. Nu ne confruntăm doar cu un deficit ciclic, ci cu unul de natură structurală.

Bugetul acesta nu știu dacă va rămâne așa sau dacă vor avea loc și discuții în Parlament. Va fi o bătălie pe anumite ministere care doresc să aibă sume mai mari de bani, fie la salarizare, fie la investiții, dar depinde de situație. Eu cred că reperele principale ale acestui buget vor rămâne pentru că nu avem bani de cheltuit decât pentru investiții, în rest cheltuielile vor rămâne mai reduse”, spune Ionescu.

De asemenea, acesta susține că măsurile luate de către Guvern în ceea ce privește structura bugetului pe anul 2021 sunt „nepopulare pe termen scurt”, iar guvernul nu face altceva decât să își asume un risc foarte mare.

„El ajută în măsura în care ministerele, mai cu seamă cele care gestionează fonduri europene, vor avea capacitatea instituțională de a cheltui banii europeni, nu neapărat bani din bugetul statului.

Statul asigură cadrul pentru reluarea creșterii economice, nu va reveni el în economie, dar va pune la dispoziția sectorului privat acele resurse din fonduri europene care pot ajuta la o relansare economică. Asta poate să facă statul. Se lucrează la planul național de reziliență care presupune consumarea unor surse financiare nerambursabile până în 2023. Pe de altă parte, fiecare minister trebuie să se gândească la proiecte care privesc finanțarea multianuală 2021-2027 separat de planul național de reziliență.

Anul acesta va fi un an de pregătire instituțională a guvernului în așa fel încât, în anii următori, să se miște mult mai eficient, dar în ce măsura se va întâmpla asta nu știu.

Asta înseamnă că, treptat, politicile prociclice din anii trecuți vor fi înlocuite de politicile anticiclice acordându-se o mai mare atenție investițiilor publice și mai puțin fondurilor publice pentru consum, sau pentru stimularea creșterii salariilor și pensiilor. 

Asemenea politici pe termen scurt sunt nepopulare. Guvernul își asumă un risc politic foarte mare și deja a început cu ajustarea cheltuielilor pentru studenți, problema sporurilor, unde Ministerul Muncii trebuia să vină cu alte soluții. Aici trebuia făcută o contraexpertiză pe sporuri și nu aveai nevoie de nicio lege ca să le suspenzi ci să vezi dacă ele s-au acordat corect din punct de vedere legal sau nu”, a conchis analistul pentru PS News.

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost publicat, joi seară pe site-ul Ministerului Finanţelor. Acesta prevede că bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 174.102,0 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 318.456,6 milioane lei credite de angajament şi în sumă de 261.451,7 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 87.349,7 milioane lei.

Deficitul estimat pentru 2021 este de 7,16% din PIB, adică 80 miliarde lei, conform Ministerului Finanțelor, fiind luată în considerare o creștere economică de 4,3%, inflație medie anuală de 2,4% şi 310.000 de șomeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *