Skip to content
Politică

Bușoi, radiografie a UE după Brexit: Liderii europeni nu mai pot sta cu capul în nisip ca struțul

Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi susține, într-un comunicat de presă remis redacției PSnews.ro, că Brexit-ul este momentul de restart al UE, dar și un semnal îngrijorător al lipsei de încredere în blocul comunitar.

Totodată, liberalul îi acuză pe liderii europeni că reacţia lor la campania pentru ieşirea Marii Britanii din UE a fost ezitantă şi fără vigoare.

„Brexitul trebuie să fie momentul de restart al Uniunii Europene. Uniunea nu a murit, însă se află acum la răscruce de drumuri: ori merge spre unitate, ori spre desființare. Liderii politici de la nivelul UE nu se mai pot adânci în consilii și reuniuni de urgență.

Liderii UE nu mai pot sta cu capul în nisip ca struțul. Liderii UE trebuie să le arate cetățenilor că sunt prezenți, că sunt hotărâți să țină Europa unită, trebuie să le garanteze cetățenilor stabilitate și, poate cel mai important, trebuie să își asculte cetățenii. Dacă liderii UE nu vor reuși să comunice cu proprii cetățeni, vor fi cu siguranță și alte exit-uri. Este un moment pe care partidele extremiste din Uniunea Europeană îl vor exploata la maximum. Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni că, după criza economică și criza imigranților, cetățenii europeni nu mai au încredere în UE. Iar votul britanicilor este un semnal pentru cât de rău este percepută UE.

Britanicii aveau de câștigat de la UE fonduri pentru cercetare, pentru agricultură, pentru educație și sănătate, și, totuși, aveau impresia că UK pierde, nu câștigă, iar votul a fost în consecință. Reacția Bruxelles față de Brexit a fost ezitantă și lipsită de vigoare, chiar dacă Marea Britanie a strâns cu ușa Uniunea Europeană”, consideră Bușoi.

Europarlamentarul subliniază şi faptul că Uniunea Europeană s-a lăsat constrânsă de către Marea Britanie şi că nu a avut o reacţie viguroasă la perspectiva unui Brexit.

„Dacă liderii europeni ar fi avut într-adevăr conștiința unui proiect politic comun ar fi folosit ezitările și populismele politicienilor britanici pentru a arăta vigoare și unitate. Tabăra pro-Brexit a făcut o campanie pur și simplu mincinoasă care a exploatat fricile britanicilor. La acest tip de abordare UE a răspuns cu lașitate, vorbind doar despre un statut privilegiat al UK în UE”, a afirmat liberalul.

El atrage atenția că Brexitul este „urmarea populismului și a demagogiei cântate de politicieni din toată UE”.

„Din acest punct de vedere nu există nicio diferență între David Cameron și Nigel Farage. Amândoi au apelat la același gen de populism și aceeași demagogie care a dus aici. Acesta este rezultatul discursului populist, demagogic, al liderilor europeni pe care îl trăim și noi în România, prin mesajele populiste anti-sistem sau anti-politică.

Cea mai bună cale de a schimba un sistem este din interior. Vrei să schimbi politica, intri în politică. Vrei să schimbi UE, vii cu soluții la funcționarea UE”, a conchis Cristian Bușoi.

ppe

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *