Trei decese din cauza infecţiei cu coronavirus au fost raportate de autorităţile buzoiene. Este vorba despre o pacientă de 59 de ani şi doi bărbaţi, unul dintre ei de origine turcă. Acesta din urmă era administratorul unei brutării din Buzău.
Trei decese din cauza infecţiei cu coronavirus au fost raportate de autorităţile buzoiene. Este vorba despre o pacientă de 59 de ani şi doi bărbaţi, unul dintre ei de origine turcă. Acesta din urmă era administratorul unei brutării din Buzău.
Pe 1 octombrie, Ekber Merkit, în vârstă de 58 de ani, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău acuzând probleme respiratorii.
După confirmarea cu SARS-CoV-2, acesta a fost transferat la Spitalul Judeţean Ilfov, în sectia de ATI, unde a murit. Pacientul mai avea diabet zaharat, hipertensiune arterială şi obezitate.
Ekber administra împreună cu fratele său o afacere în domeniul panificaţiei. Societatea fraţilor Merkit a donat Spitalului Judeţean Buzău, la începutul pandemiei, suma de 40.000 de euro pentru achiziţionarea unui aparat de respirat.
Celălalt bărbat declarat decedat în urma infectării cu SARS-CoV-2, în vârstă de 88 de ani, s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău cu probleme neurologice.
El a fost diagnosticat cu COVID-19, iar ulterior a decedat. Bărbatul suferea de fibrilaţie atrială, hipertensiune arterială şi insuficienţă renală cronică. Potrivit DSP Buzău, tot din cauza coronavirusului a mai murit o femeie de 59 de ani. S-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău cu probleme respiratorii iar ulterior a fost confirmată cu SARS-CoV- 2.
Transferată iniţial în Secţia de Pnenumologie, ea a fost internată în Sectia de ATI a Spitalului Municipal Oradea, unde a şi decedat. Femeia suferea de obezitate morbidă şi diabet zaharat.
