Skip to content
Politică

Ca nuca-n perete. Ce ministru s-a căţărat pe morţii din Colectiv. România, o bombă cu ceas?

Ca nuca-n perete. Ce ministru al actualului Guvern condus de Victor Ponta s-a căţărat pe morţii din clubul Colectiv, încercând să îşi construiască propria imagine.

Într-un articol publicat, marţi, pe blog (şi intitulat „Balet printre lumânări”), jurnalistul Sorin Roşca Stănescu îl critică dur pe Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, pentru „pantomima” din faţa camerelor de luat vederi aflate la locul tragediei.

Mai mult, susţine SRS, „România este o bombă cu ceas”, riscând să fie devastată nu doar de incendii, ci şi de cutremure şi, nu în ultimul rând, de „un război care ne bate la uşă”. Cu toate acestea, protecţia cetăţeanului nu funcţionează deloc, avertizează ziaristul.

Redăm mai jos materialul integral semnat de Roşca Stănescu:

„Nu mi-am revenit bine din surpriza placuta oferita de monseniorul Robu. Capul Bisericii Romano – Catolice. Care a venit pentru a se ruga la locul catastrofei numit Colectiv. In timp ce, capii Bisericii Ortodoxe Romane lipseau. Nu mi-am revenit bine din aceasta surpriza si, ce sa vezi? Printre lumanari isi face aparitia un personaj cunoscut. Un dandy. Care executa, fiind preluat de toate camerele de luat vederi, o veritabila pantomima. Cu incetinitorul. Pentru a putea fi filmat din toate pozitiile. Printre lumanari. Cine credeti ca era? Faimosul ministru Eugen Teodorovici. Al Finantelor Publice. In timp ce miile de bucuresteni si-au predat lumanarile jandarmilor, pentru a nu se crea busculada, domnul ministru a facut exceptie. A iesit din rand.

 

Aceasta imagine, pur si simplu sinistra, este emblematica pentru ceea ce ar fi putea incapea in expresia “baietii destepti care se catara pe morti”. Cum ar fi putut sa rateze Eugen Teodorovici un moment atat de bun pentru a-si face publicitate. Publicitate de om pios. De politician dedicat binelui public. Care empatizeaza cu poporul. Care sufera alaturi de cetateni. Si pentru ca exemplul sa fie luat in seama, trebuie sa se bage in fata. Sa faca exceptie. Sa iasa din rand.

 

Cine este atent observa, in aceste zile, multi Teodorovici. In special printre politicieni. Dar cine sunt acestia? Sunt oamenii care au transformat indirect, prin nepasare, prin indolenta, prin coruptie, nu numai un club de noapte intr-o bomba. Ci intreaga Romanie.

 

Se contureaza un scenariu tipic romanesc. Pompieristic. Sunt decapitati actionarii clubului de noapte Colectiv. Sunt luati la puricat toti ceilalti actionari ai tuturor cluburilor din Romania. Timp de cateva zile, impotriva acestora se dezlantuie prapadul. Se vor lua, cu siguranta, si o serie de masuri de natura administrativa sau legislativa. Dupa care, puterea trage linie si merge mai departe. Spre o noua catastrofa. De ce afirm asta?

 

Pentru ca problema, oameni buni, nu se reduce la cluburile de noapte. Si la modul in care acestea sunt protejate impotriva incendiilor. Aproape toate cladirile, care prin natura activitatii lor concentreaza un numar mai mare de persoane, sunt in aceeasi situatie. Sa ne gandim la cinematografe. La intregi retele de magazine. La mall-uri. La teatre. La sali de sport. La gradinite si scoli. La restaurante. La piete inchise. Si asa mai departe. Pretutindeni, regulile sunt incalcate. Pretutindeni, avizele de functionare si, de multe ori, si cele de constructie sunt date pe ochi frumosi. Plus spaga. Pretutindeni, vom intalni controale formale. Sau vom afla ca nu au existat deloc controale.

 

Din aceasta perspectiva, a protectiei cetateanului, Romania nu functioneaza. Si nu functioneaza cu un razboi care ne bate la usa. Si cu un cutremur major, din ce in ce mai previzibil. Romania este o bomba cu ceas. Un ceas intors exact de oameni ca Eugen Teodorovici”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *