Canada a decis să prelungească până la 6 ianuarie zborurile de pasageri dinspre Marea Britanie, din cauza apariţiei în ţară a noii tulpini de coronavirus, relatează lefigaro.fr, conform News.ro.
„Vom prelungi suspendarea temporară a zborurilor de pasageri între Regatul Unit şi Canada pentru două săptămâni, până la 6 ianuarie, pentru a împiedica această nouă tulpină să se răspândească în Canada„, a anunţat premierul Justin Trudeau.
„Este o măsură în plus pentru a ne proteja”, a mai spus şeful Guvernului, care le-a reamintit compatrioţilor săi că nu este momentul să „călătorească în străinătate”.
Aproape 50 de ţări au suspendat, începând de duminică, zborurile dinspre Regatul Unit, după descoperirea noii tulpini de coronavirus.
