Skip to content
Politică

Când află Marko Atilla dacă va fi sau nu arestat preventiv

Comisia juridică nu a dispus de numărul de voturi necesar pentru încuviințarea arestării preventive a lui Marko Atilla.

Astfel, au existat 13 voturi pentru, două abțineri și două voturi împotrivă, în condițiile în care este nevoie de votul majorității membrilor comisiei, însemnând cel puțin 14.

În aceste condiții, Raportul Comisiei juridice cu privire la cererea Ministrului Justiției de încuviințare a arestării preventive a deputatului UDMR a fost prezentat, marți, în plenul Camerei Deputaților și urmează ca cererea să fie supusă la vot miercuri, relatează Agerpres.

Trebuie precizat faptul că Marko Atilla nu a fost prezent nici la comisie nici la plen pentru a se apăra. Totodată nu au existat dezbateri în plen pe acest subiect.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a trimis Camerei Deputaților o cerere de încuviințare a arestării preventive a deputaților Marko Attila-Gabor și Cătălin Teodorescu, acuzați de abuz în serviciu în dosarul în care este implicată și fosta șefă a DIICOT Alina Bica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *