În cazul recursului ANI la decizia prin care i s-a dat câștig de cauză președintelui Klaus Iohannis în procesul de incompatibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța miercuri, informează Agerpres.
Astfel, la termenul procesului din 14 ianuarie, reprezentantul ANI a cerut judecătorilor admiterea recursului, aducând ca argument o decizie a Curții Constituționale privind incompatibilitatea aleșilor locali.
În același timp, avocații lui Iohannis au cerut respingerea recursului ca „vădit neîntemeiat” și au arătat că decizia CCR nu a fost redactată și că nu se cunosc motivele luării acestei decizii de către judecătorii CCR.
Dosarul lui Iohannis a ajuns la instanța supremă după ce pe 25 septembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.
În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deținea simultan funcția de primar al Sibiului și reprezentant al municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA.
Sursă foto cotidianul.ro.
