Bucureştiul se apropie de scenariul roşu privind incidența cazurilor de Covid.
Marţi, incidenţa a ajuns în București la 2,97 la mia de locuitori, în creștere față de ziua anterioară, când era de 2,57.
Conform datelor DSP București, marţi, la ora 10.00, incidența cazurilor Covid în Bucureşti era de 2,97 la mia de locuitori. Indicele a urcat peste 2 la mie duminică, zi în care a fost înregistrată valoarea de 2,17.
În perioada Crăciunului şi Revelionului incidența era situată sub 2 la mie.
După depăşirea pragului de 3 la mie intră în vigoare criteriul ratei de vaccinare în rândul profesorilor și angajaților școlii pentru funcționarea cu prezență fizică. Dacă procentul profesorilor vaccinaţi este sub 60%, elevii fac cursuri online.
Totodată, restaurantele, cinematografele, sălile de fitness și alte activități mai pot funcționa până la maximum 30% din capacitate.
