Capsula Orion a NASA urmează să amerizeze duminică în Oceanul Pacific, ultima etapă a misiunii Artemis 1, după ce a survolat la mică distanţă Luna. Misiunea are miză uriaşă pentru agenţia spaţială americană, care vrea să trimită din nou echipaje umane pe Lună.
Scutul termic al capsulei Orion – cel mai mare construit vreodată – va trebui să suporte la reintrarea în atmosfera Pământului, cu o viteză de peste 40.000 de km/h, o temperatură apropiată de jumătatea celei care există la suprafaţa Soarelui (2.800 de grade Celsius). Amerizarea este programată sa aibă loc în largul insulei mexicane Guadalupe la ora 17:39 GMT (19:39 ora României), potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Succesul misiunii, care va dura în total puţin peste 25 de zile, este crucial pentru NASA, care a investit zeci de miliarde de dolari în programul american de întoarcere pe Lună, Artemis, care are drept scop pregătirea unei viitoare călătorii spre Marte.
Orion a doborât recordul de distanţă pentru o capsulă locuibilă, aventurându-se la peste 432.000 km de planeta noastră – mai departe decât au făcut-o vehiculele utilizate în cadrul misiunilor Apollo.
Orion nu a transportat de această dată niciun astronaut, scopul misiunii Artemis 1 fiind acela de a verifica siguranţa capsulei şi capacitatea ei de a transporta pe viitor echipaje umane, potrivit digi24.ro
