Prefectura Sibiu a anunțat că vineri se va decide dacă oraşul va intra în carantină în cadrul unei şedințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu.
”Se va analiza situația epidemiologică și conform art. 12 din Legea 136/2020 se va lua hotărârea de carantină zonală în baza propunerilor Direcției de Sănătate Publică Sibiu, avizate de Institutul Național de Sănătate Publică. Toate acestea se vor face în prezența comandatului acțiunii, domnul secretar de stat Raed Arafat”, se arată într-un anunţ al Prefecturii Sibiu.
Oraşul Sibiu a ajuns miercuri la o rată de infectare de 11,18 la mia de locuitori, iar DSP Sibiu a propus carantinarea municipiului, a comunei Şelimbăr, şi a oraşelor Tălmaciu şi Cisnădie.
