Jurnalistul Sorina Matei a prezentat joi seară, la B1 Tv, noi date din referatele procurorilor, în dosarul Bica. Din comunicările procurorilor reiese că omul de afaceri Gheorghe Stelian i-ar fi dat lui Dorin Cocoș șpagă care totalizează suma amețitoare de 16 milioane de euro.
„La data de 17.01.2011 a fost înregistrat raportul de evaluare (…) care a stabilit valoarea terenului la suma de 377.282.300 lei (aprox 84 de milioane de euro).
Ulterior datei de 17.01.2011 și după aflarea valorii stabilite de evaluator, numitul Dorin Cocoș i-a pretins numitului Gheorghe Stelian suma de 10.000.000 de euro în schimbul susținerii cauzei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgurbirilor (…) Anterior , în cursul anului 2010, a pretins și primit de la Gheorghe Stelian, în același scop, încă 6.000.000 de euro, proveniți din valorificarea unor acțiuni obținute de acesta tot de la ANRP, dintr-un alt dosar de despăgubire. Așadar, având în vedere că raportul de evaluare în sine nu rezolva problema despăgubirii dacă nu era validat de comisie numitul Gheorghe Stelian, motivat și de valoarea uriașă a sumei pe care urma să o primească , a acceptat și a remis numitului Dorin Cocoș în mai multe tranșe suma totală de 16.000.000 de euro”, se arată în documentele DNA.
