Skip to content
Politică

Care este ziua în care PNL își decide viitorul

epochtimes-romania.com

Convenţia Naţională a PNL, în care se va decide conducerea naţională a partidului, va avea loc pe 17 iunie, data a fost anunţată vineri de către senatorul Cristian Chirteş, membru în comisia de organizare a convenţiei.

„Ieri a avut loc prima intalnire a comisiei de organizare a Conventiei PNL, unde s-a stabilit ca termen data de 17 iunie pentru organizarea Conventiei Nationale in care va fi aleasa noua conducere a PNL. Comisia de organizare este formata din noua membri, printre care ma regasesc si eu, si a stabilit ca saptamana viitoare vor avea loc Biroul Politic National si Consiliul National Extraordinar, in care vom propune calendarul alegerilor” a declarat Chirtes într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, potrivit Agerpres.

S-a înfiinţat şi comisia de modificare a statutului, iar alegerile se vor face “de la organizatiile locale, orasenesti, iar in data de 2 mai, cel mai tarziu, toate judetele vor trebuie să aibă alegerile făcute”, a mai adăugat Chirteş.

Acesta sustine că se fac pregătiri intense pentru Convenţia Naţională a PNL şi este gândit fiecare pas, printre schimbările din statutul PNL, se găsesc şi o listă de proceduri referitoare la alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor sau de retragere a sprijinului politic pentru aleşi.

Până în momentul de faţă, cei care şi-au anunţat candidatura pentru şefia PNL sunt: Cătălin Predoiu (fostul PDL), Ludovic Orban (membru vechi PNL) şi Alin Tişe ,vicepreşedintele al PNL. Mai sunt voci printre membrii PNL ce susţin ca atât deputatul Ovidiu Raeţchi, cât şi liderul PNL Călăraşi Răducu Filipescu au dat de înţeles că ar candida pentru locul din fruntea partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *