Unul dintre indicatorii nivelului de trai al unei țări este PIB-ul pe cap de locuitor, deoarece reflectă averea medie a fiecărei persoane din țara respectivă. După cum putem anticipa, țările care se află în fruntea unui asemenea clasament, al celor mai sărace țări din lume, sunt cel mai puțin dezvoltate, iar multe fie sunt din Africa Sub-Sahariană, fie se confruntă cu probleme grave legate de regimurile autoritare, tulburări politice, instituții financiare slabe, în ciuda faptului că multe dintre ele sunt foarte bogate în resurse naturale.
Congo
Deși Republica Democrată Congo are cel mai disfuncțional sistem economic din lume deține unele dintre cele mai mari depozite de diamante și alte pietre prețioase din lume, însă deceniile de războaie civile au limitat capacitatea economiei de a profita de pe urma acestor resurse. Este o țară cu o abundenţă de resurse minerale rare (coltan, diamante, aur, cupru, cobalt, zinc, mangan, soluri fertile, potrivite pentru agricultură). De asemenea, se estimează că ar avea cele mai importante rezerve de gaz metan din lume, încă neexploatate, la fel cum rezervele de aur sunt estimate a fi cele mai mari, cu o valoare estimată la 50 de miliarde de dolari americani.
Mozambic
Fostă colonie portugheză, Mozambicul are mari speranțe de a-și transforma economia pe baza unor perspective de câmpuri abundente de gaze naturale descoperite în 2011. Corupția este considerată a fi o problemă uriașă în această țară, deoarece împiedică dezvoltarea economică și implicit bunăstarea oamenilor. Din nefericire, pe lângă corupție, statul african se mai confruntă și cu o infrastructură foarte proastă, cu lipsa accesului la educație și cu o problemă majoră în ceea ce privește alimentarea cu apă potabilă.
Uganda
Un caz interesant este cel al Ugandei, care a beneficiat de la sfârșitul anilor 1980 de o serie de reforme structurale și investiții care au dus la o perioadă de creștere economică semnificativă și reducerea sărăciei. În ultimii ani, această creștere a încetinit, iar cauza a fost atribuită condițiilor meteorologice nefavorabile, constrângerilor de credit din sectorul privat, executării slabe a proiectelor din sectorul public și tulburărilor din Sudanul de Sud, care a inundat țara cu refugiați.
Tadjikistan
La scurt timp după ce a obținut independența după căderea Uniunii Sovietice, în Tadjikistan a izbucnit un război civil, care a durat până în 1997. Din acel moment, stabilitatea politică și ajutorul extern au permis economiei țării să crească, reducând sărăcia. Potrivit Băncii Mondiale, între 2000 și 2009 sărăcia a scăzut de la peste 83% la 47% , apoi la 30% între 2012 și 2016. De atunci, din păcate, reducerea sărăciei a stagnat.
Yemen
Războiul civil masiv din Yemen a provocat o criză umanitară catastrofală, serviciile de bază fiind în mai multe cazuri în punctul de a se prăbuși, deoarece jumătate din populație trăiește în zone direct afectate de conflict, iar milioane de yemeniți au fost strămutați cu forța. În egală măsură, Yemenul se confruntă cu cea mai grea foamete din acest secol, potrivit Națiunilor Unite, cu 14 milioane de persoane cu risc de înfometare. Problema nu a fost rezolvată nici după ajutorul de 200 de milioane de dolari în Banca Centrală a Yemenului, oferit de Arabia Saudită.
Haiti
O țară extrem de vulnerabilă la vremea extremă și la calamitățile naturale, dacă ne referim, de exemplu la faptul că daunele cutremurului din 2010 sunt echivalente cu 32% din PIB-ul țării. Peste 6 milioane de cetățeni, din cei peste 10,4 milioane de haitieni, trăiesc sub pragul sărăciei, chiar dacă economia a dat semne de revigorare în 2017, deoarece activitatea economică a scăzut din cauza impactului negativ al uraganelor Harvey și Irma. Mai mult, decizia administrației americane de a restrânge în 2019 statutul de protecție temporară (TPS) pentru haitieni a determinat acutizarea crizei.
Etiopia
Apropiată de Orientul Mijlociu, Etiopia a înregistrat pentru scurt timp creșteri timide ale economiei, care pentru a fi continuate ar fi fost necesară o bună guvernare. În aceste condiții, tulburările politice au pus rapid stăpânire pe dezvoltarea economică a țării, deși îmbunătățirea mediului de afaceri ar putea propulsa enorm sectorul privat.
