Fostul ministru al Internelor, Carmen Dan, a fost citată la DIICOT pentru a da declarații în Dosarul 10 august, informează România TV, potrivit B1.ro.
Audierea acesteia ar urma să aibă loc vineri și vine în contextul în care noul șef al MAI, Marcel Vela, a făcut un apel la adresa procurorilor pentru soluționarea cât mai rapidă a dosarului privind protestul diasporei din 10 august 2018.
Raportul cu privire la evenimentele din 10 august a fost declasificat, în luna noiembrie, și trimis procurorilor DIICOT.
De asemenea, pe 7 decembrie, ministrul Marcel Vela anunța că Jandarmeria a desecretizat convorbirile radio purtate la intervenția de la protestul din 10 august 2018.
În paralel, se desfășoară și o anchetă penală. Abuz în serviciu, purtare abuzivă, fals intelectual – sunt doar câteva dintre acuzațiile pe care procurorii militari de la Parchetul General le aduc șefilor din Jandarmerie și Ministerul de Interne, în dosarul violențelor de la protestul diasporei din 10 august.
