În România, 9.000 de oameni primesc pensii de lux. Parlamentari, primari, magistraţi, membri ai corpului diplomatic pot încasa lunar şi 30 de mii de lei! Aceiași oameni vor primi chiar mai mulți bani anul viitor, odată cu intrarea în vigoare a legii pensiilor speciale ale aleşilor.
Datele de la Casa Naţională de Pensii arată că, de exemplu, în luna septembrie suma totală cheltuită cu aceste venituri speciale s-a ridicat la aproape 93 de milioane de lei, adică în jur de 20 de milioane de euro. Un simplu calcul ne arată că pensia medie a trecut de 10.000 de lei, potrivit digi24.ro
Acești bani provin în cea mai mare parte din contribuțiile angajaților. Dacă ne uităm la cifre, vedem că aproape 18 milioane de lei provin de la Casa Naţională de Pensii. Restul vine de la buget: 75 de milioane de lei.
În capul listei, judecătorii şi procurorii au o pensie medie care se ridică la 16.000 de lei lunar. Cea mai mare pensie specială este tot a unui fost magistrat: de peste 12.000 de euro.
Sunt mulţi care iau şi salariu şi pensie specială. Valer Dorneanu, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, primeşte lunar aproape 18.000 de lei, iar colegele sale Mona Pivniceru şi Livia Stanciu au pensii speciale de aproximativ 27.000 de lei, respectiv- 32.000 de lei, potrivit declaraţiilor de avere.
Şi actualul ministru al Justiţiei Tudorel Toader încasează mai bine de 27.000 de lei pe lună.
Pe listă se află și foştii parlamentari, care au o pensie medie de 4.300 de lei. Pentru cei care au avut mai mult de trei mandate suma poate depăşi şi 10.000 de lei pe lună.
