Contactat de PS News, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a declarat că Guvernul a ”făcut cam tot ce se putea” în sensul sprijinirii mediului de afaceri în timpul pandemiei.
”Rețeaua HoReCa a fost oarecum sprijinită, iar Guvernul practic a făcut cam tot ce se putea la „confortul bugetar”. Chiar am avut un confort bugetar, pentru că nu am fost o țară cu excedente într-o situație financiară bună pentru a putea sprijini colosal mediul de afaceri.
Pe de altă parte, trebuie să ținem cont că la noi în economie nu a fost un shut down așa cum a fost în țările din vest. Am avut libertatea de a lucra acolo unde se putea lucra, nu au fost închise forțat spațiile de producție”, a spus Mihai Daraban.
