Jurnalistul Cătălin Striblea a analizat situaţia de la Clubul Colectiv, locul în care vineri noaptea 27 de tineri şi-au găsit sfârşitul şi alti peste 180 au fost răniţi.
Astfel, Striblea arată căteva aspecte ale situaţiei care ar trebui analizate cu atenţie, printre care actele clubului, reavizările în caz de relocare, autorizaţiile de la pompieri, dar şi un plan de evacuare atent constituit în caz de incendiu, fără aceste documente fiind imposibil să se obţină autorizaţiile de funcţionare, scrie Striblea.
De asemenea, ziaristul trage un semnal de alarmă:”Armata de funcționărași, lipitori, pile și promovați politic a omorât câteva zeci de oameni”
Redăm integral articolul scris pe blogul lui Cătălin Striblea:
„Clubul Colectiv nu putea funcționa fără o listă de acte și fără verificări periodice. La ce-ar trebui să ne uităm.
Cei de la Colectiv aveau nevoie de un certificat de urbanism pentru schimbarea destinației. Inițial acolo a fost o fabrică, cu un anumit tip de plan de intervenție în caz de incendii . La schimbarea destinației, era necesară reavizarea și din acest punct de vedere.
La pompieri trebuia depus un plan în care să se arate cum se face intervenția în această situație. Pentru asta trebuia indicat scopul și căile de ieșire din incintă. În funcție de numărul de oameni care pot intra se dă un număr de ieșiri. În general la 300-400 de oameni, ar trebui 5-6 ieșiri, în funcție de distanța până la ele și lungimea culoarelor. De asemenea trebuie prevăzut un sistem de lumini separat de cel obișnuit, lumini care să rămână aprinse și în caz de incendiu.
În acte se trece și gradul de risc de incendiu. Pentru astfel de incinte, gradul de risc de incendiu este de 1, adică să fie făcut cu materiale greu inflamabile, în speță beton. Cu alte materiale inflambile puse pe pereți, gradul de risc la incendiu s-a dus la 4-5.
Tehnic, fără documentele de la pompieri, nu se putea obține certificatul de urbanism și nici autorizația de construcție. Tehnic, zic, pentru că practic trebuie văzut ce există în documentația primăriei. Avem două variante: să existe avizul și atunci la pompieri să existe un plan nerealist sau nerespectat sau, pur și simplu, să nu existe acest aviz. Inexistența hârtiei mi se pare greu probabilă pentru că funcționarii au obiceiul să se acopere de hârtii. Cred că mai curând la pompieri există niște hârtii puse la mișto.
De asemenea, reprezentanții primăriei ar fi trebuit să fie prezenți la recepție și să vadă cât s-a respectat din ce se scrie în actele acelea. Îndrăznesc să spun că nu a fost nimeni.
Pompierii au însă o responabilitate uriașă aici. Treaba lor nu se termină la eliberarea unui aviz. În baza comunicării periodice cu primăria, ei ar trebui să știe ce s-a construit, cum arată clădirea și ce se întâmplă acolo. Pe scurt, ar trebui să vină în inspecție la recepție, dar să și treacă periodic pe acolo, adică la șase luni.
Sunt curios care a fost rezultatul acestor inspecții, dacă au existat. Am îndoieli pentru că, din spusele unui martor, pompierii au ajuns întâi în spatele clădirii. Dacă cineva de la ei ar fi mers acolo, atunci în planul de intervenții ar fi știu clar unde trebuie să ajungă.
În fine, pentru evenimentul de aseară ar fi trebuit să fie emisă o autorizație specială. Am aflat deja că ea nu există.
Îmi doresc ca toți cei aflați pe lanțul administrativ al acestor aprobări să facă multă pușcărie. S-au acoperit de hârtii, au luat șpăgi și i-a durut în fund de ce se putea întâmpla. Ce s-a întâmplat la Colectiv este o crimă pornită din incompetență și hoție. Corupția, delăsarea și incompetența care au copleșit sistemul nostru administrativ au dus până la urmă la crimă.
Armata de funcționărași, lipitori, pile și promovați politic a omorât câteva zeci de oameni. Este exact măsura putregaiului de ani de zile din primăriile din România. Nimeni și nimic nu i-a împiedicat pe oamenii ăstia să clădească averi, fără să le pese de urmări. Aș spune că o să-i aibă pe oamenii aceștia pe conștiință. Dar, nu, nu cred că cei care au dat aprobările au vreo conștiință”, a scrist Striblea pe blogul personal.
