Skip to content
Politică

Ce măsuri aspre le pregătește Guvernul Cioloș românilor care nu declară veniturile

Guvernul Cioloș pregătește mai multe măsuri împotriva românilor care nu-și declară veniturile în 2016. Cei vizați sunt românii care n-au nici un venit. De la 1 ianuarie 2016 este obligatoriu plata CASS de 5% chiar și pentru românii fără nici un venit.

Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a anunțat măsuri aspre împotriva celor care nu-și declară veniturile:

„Este o prevedere în Codul Fiscal. Timp de șase luni. Cum să trăiești dacă nu ai venituri? Și vorbim de 5,5% din salariul minim brut pe economie. Noi trebuie să înțelegem cu toții că sănătatea costă și asigurarea de sănătate trebuie plătită. S-a plecat de la premisa potrivit căreia CNAS nu poate să susțină 20 de milioane de asigurați cu cinci milioane de plătitori de asigurări de sănătate . Cum poți să zici <<am trăit fără nici un venit>> timp de șase luni? Ce ai făcut? Ai vânat, ai săpat după rădăcini? Cum ai putut să trăiești șase luni fără să câștigi nimic? Nu cumva vorbim nu de faptul că nu ai câștigat, ci de faptul că nu ai declarat?” a spus Gabriel Biriş, potrivit antena3.ro.

„Vor avea o surpriză cei care nu declară (veniturile n.n.). Va fi foarte scump să nu te conformezi. Dar nu vreau să intru în detalii”, a precizat Biriș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *