Skip to content
Politică

Ce ne va spune PSD la alegerile prezidențiale din 2019

Alegerile prezidențiale din 2019 ne bat la ușă, iar campania a început deja în timp ce sondajele, în următoarea perioadă, ne vor prezenta tot felul de cifre. Cert este că PSD va amâna cât mai mult posibil numirea unui candidat, fie el Liviu Dragnea sau oricine altcineva. Sigur că Dragnea visează la această șansă și nimic nu-l oprește, dar în același timp este conștient că ar reduce șansele PSD la victorie.

Totuși, privind la ultimii doi ani de guvernare pesedistă, putem să anticipăm câteva mesaje care vor fi folosite și pe care Klaus Iohannis va încerca să le combată.

  • PSD a crescut nivelul de trai al cetățenilor

Indiferent cum va veni acest mesaj, ce formă va îmbrăcat, ideea va fi aceasta – ce a oferit PSD cetățenilor români. Și nu putem să ascundem faptul că PSD și-a fidelizat electoratul, mărind venitul minim pe economie, salariile bugetarilor, pensiile și multe alte beneficii oferite angajaților din instituțiile statului.

Iohannis va ataca și va spune că PSD lasă România într-o criză economică, dar nu are de parte sa cifrele pentru că, cel mai probabil, țara noastră va avea creștere economică. Iohannis pe acest subiect va pierde și doar va încerca să limiteze pierderile.

  • PSD luptă cu băncile și multinaționalele

Probabil campania PSD va începe cu un sentiment de naționalism, acoperit cu foarte mult populism demn de anii 90, când românilor li se promiteau mii de kilometri de autostradă. OUG Teodorovici le dă șanse celor din PSD să-și justifice măsurile economice și să spună că luptă pentru interesul românilor.

Aici, președintele trebuie să fie foarte atent cum va juca pentru acest punct. Într-adevăr, PSD distruge economia țării intervenind cu măsuri politice, dar Klaus Iohannis nu trebuie să se transforme în avocatul băncilor și al multinaționalelor. Dacă președintele nu găsește acest echilibru, va pierde pe un teritoriu unde PSD stăpânește jocul.

  • Lupta pentru justiției și cu statul paralel

Nu mai e niciun secret că Dragnea a inventat un stat paralel cu care luptă de câțiva ani, deși tot el se află la putere și nimeni nu-i clatină scaunul, iar oricine încearcă este eliminat din partid. Statul paralel a fost inamicul inventat de pesediști pentru populismul lor. În realitate, statul paralele este chiar PSD, care încearcă să supună justiția propriilor interese.

De data aceasta, Klaus Iohannis va avea toate șansele să atace și președintele trebuie să obțină toată susținerea pe acest subiect. Nici PSD nu se va lăsa mai prejos și va spune că luptă cu cei care încearcă să-i dea jos – procurori și judecători –încercând să-și convingă electoratul. Să sperăm că președintele nu se va concentra doar pe OUG pe moțiune și cenzură, căci ar fi o greșeală de apreciere, și va prezenta și controlul pe care PSD încearcă să-l impună justiției, cu schimbarea procurorilor, modificarea judecătorilor, modificările în Codul Penal.

  • Viitor comun cu UE

Chiar dacă în Europa crește euroscepticismul, niciun politician român nu va face greșeală de a se poziționa împotriva Uniunii Europene. Și principala problemă nu e teama de UE, ci teama de Rusia care pândește orice greșeală de poziționare a României pe scena internațională. Orice pas în afara UE e de fapt un pas spre Rusia. Liviu Dragnea riscă atunci când trece la populism și naționalism, dar cel mai probabil vrea să-l copieze pe Viktor Orban, care nu întoarce spatele nici Rusiei, nici Uniunii Europene.

Atunci când vine vorba de geopolitică, Klaus Iohannis este liderul țării și de la el așteptăm toate răspunsurile. Însă eșecul României în Republica Moldova și Ucraina, și ratarae șansei de a fi un actor important în Estul Europei, ridică multe semne de întrebare. Sunt diplomații noștri pregătiți să facă față provocărilor, în timp ce Rusia devine tot mai agresivă? România nu mai are controlul asupra Moldovei, iar în Ucraina nu putem spune că ne-am implicat vreodată.

Totuși, marele avantaj al președintelui e acela că statele din vest nu văd în PSD un partener cinstit sau de nădejde. Orice pesedist va intra în campania prezidențială, va intra cu un mare dezavantaj, mai ales că avem și o diaspora care nu votează cu PSD.

  • Populismul și ura

Probabil cele mai dăunătoarea lucruri pentru alegerile prezidențiale vor fi populismul celor din PSD și ura opoziției. Acestea sunt atitudini dăunătoare pentru că distrug efectiv discuțiile pe proiecte politice, cele care contează în final. În loc să discutăm despre problema X sau Y, vom asista la atacuri puerile, penibile și dincolo de limitele diplomației, fără ca nimeni să le taxeze.

Ne dorim cu toții o campanie în care candidații să se respecte reciproc și să respecte electoratul și legislația în vigoare. Problema e că dintr-o astfel de situație nu ar avea nimeni nimic de câștigat. Așa că, indiferent de tabără, vor alimenta populismul și ura sperând că-și vor motiva electoratul, însă există riscul să îndepărteze electoratul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *