Citiți, în cele ce urmează, ce nume a putut să-i pună președintele Klaus Iohannis unui miel pe care l-a „botezat” miercuri, la deschiderea târgului agricol Indagra.
Șeful statului a vizitat, miercuri, mai multe standuri de dulciuri şi mâncare tradiţională, precum şi expoziţia de ovine şi bovine, unde a fost invitat de un crescător să boteze un miel, acceptând, la propunerea fermierilor, să-i spună „Tase”, conform Antena3.ro.
După ce a susţinut un discurs în debutul târgului, Klaus Iohannis s-a plimbat aproximativ o oră printre standuri de la Indagra. Cu această ocazie, preşedintele a declarat că nu i se pare corect ca subvenţia pentru agricultori să fie impozitată.
„Nu mi se pare corect ca subvenţia să fie impozitată. Din moment ce se acordă o subvenţie este un ajutor al statului, chiar dacă sunt bani europeni, este un ajutor al statului sau al comunităţii de state pentru oamenii de afaceri şi care este logica să impozitezi? Adică iei dintr-un buzunar şi pui într-altul şi spui că ai făcut o treabă. Nu ai făcut nimic! Se creează o complicaţie birocratică pentru cel care primeşte finanţarea. A, pentru birocraţie este mai simplu aşa! Dar nu vrem să construim o ţară pentru birocraţie. Noi vrem să construim o ţară pentru oameni şi atunci cred că trebuie să analizăm cu cei responsabili la modul cel mai serios cum se poate renunţa la această chestiune care este absolut neuzuală şi în plan european. Nu ştiu dacă mai există o ţară europeană unde subvenţia se impozitează”, a afirmat Iohannis, subliniind că trebuie găsite soluţii la aceste probleme.
