Constituționalistul și diplomatul Radu Carp pune sub lupă, în exclusivitate pentru PSnews.ro, amplul război dintre palate stârnit de controversatul Memorandum privitor la mutarea Ambasadei din Israel.
Dacă CSAT nu va tranșa rapid acest conflict, avertizează Carp, cele mai mari cancelarii ale lumii ”vor lipi pe România eticheta de ‹partener neserios›”.Nu în ultimul rând, diplomatul admite că Liviu Dragnea – cel care, în fapt, a generat acest război la baionetă – a reușit să se facă remarcat în SUA și Israel, doar că oficialii acestor puteri ”știu prea bine cu cine au de-a face”, fiind la curent atât cu eforturile lui Dragnea îndreptate împotriva Justiției, cât și cu jocurile de glezne regizate de PSD-ALDE în privința achizițiilor de armament. PSnews.ro vă prezintă declarațiile lui Radu Carp.
Inaugurarea Ambasadei SUA din Ierusalim și acordul nuclear cu Iranul
”Indiferent de optica în care ne-am raporta la actualul război dintre Palatul Victoria și Palatul Cotroceni, este esențial să conștientizăm că urmează două momente extrem de importante în ceea ce privește politica externă: mă refer la inaugurarea Ambasadei SUA din Iersusalim, eveniment care va avea loc pe 14 mai, dar și la faptul că, pe 12 mai, vom vedea ce soartă va avea mult invocatul acord nuclear cu Iranul. Ambele momente sunt esențiale din punct de vedere diplomatic și geopolitic. În ultima perioadă, am văzut atât parafarea unor acorduri de mutare a unor ambasade la Ierusalim, dar și refuzuri categorice – în acest sens, refuzul Japoniei este cât se poate de sugestiv. Pe de altă parte, ministrul Externelor, Teodor Meleșcanu, va fi audiat, săptămâna viitoare, în Comisia de politică externă a Parlamentului, pe tema Memorandumului privind mutarea Ambasadei din Israel. S-a tot spus că a evitat subiectul. Sunt curios în ce manieră se va raporta la acest Memorandum.
CSAT – unicul for care poate stinge războiul dintre palate
Pe fundal, situația politică internațională este destul de tulbure și presupune o serie de provocări puțin spus spinoase. Să nu uităm că avem de-a face cu un nou conflict regional, în Iran, că situația din Siria este încă departe de o tranșare viabilă și că Afganistanul clocotește din nou – cu toții suntem sub șocul veștii că opt militari români au fost răniți într-un atac cu mașină capcană. Din punctul meu de vedere, soluția stingerii conflictului dintre palate nu poate fi identificată decât în cadrul CSAT, care este unicul organism abilitat ce poate analiza toate aspectele dezvoltate mai sus. CSAT ar putea media, laolaltă cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Viorica Dăncilă, actualul conflict dintre palate, conflict care riscă să lipească pe România eticheta de ‹partener neserios›.
Un efect al conflictului: ”România nu are nimic de spus despre situația din Orientul Mijlociu”
În realitate, este de-a dreptul uluitor că România nu are o foaie de parcurs în ceea ce privește această problemă a Ambasadei din Israel. Remarc că tot ce auzim sunt diverse declarații publice, dar nu vedem niciun document explicit privitor la atitudinea pe care România se angajează să o adopte în această speță extrem de importantă. Doar în cadrul CSAT s-ar putea ajunge la statuarea unei foi de parcurs care să identifice procedura și etapele acesteia, factorii relevanți. Altminteri, dacă se va continua evitarea CSAT, conflictul dintre palate riscă să degenereze și să cauzeze prejudicii majore României. Momentan însă, se întâmplă lucruri îngrijorătoare în Orientul Mijlociu, iar România nu are nimic de spus în sensul acesta.
Dragnea, aceeași poamă în SUA, Israel și România
Cu siguranță, conflictul generat de Liviu Dragnea a atras atenția SUA și a Israelului – de altfel, acesta a fost scopul –, numai că oficialii care i-au analizat declarațiile știu foarte bine cu cine au de-a face. Bunăoară, ei știu ce atitudine are Liviu Dragnea în ceea ce privește scandaloasele modificări aduse Legilor Justiției și, cu siguranță, cunosc în detaliu jocurile de glezne ale acestuia referitoare la achizițiile de armament. Din punct de vedere politic și diplomatic, aceste două aspecte îi sunt cât se poate de nefavorabile lui Liviu Dragnea, dar și guvernării PSD-ALDE”, a declarat Radu Carp, în exclusivitate pentruPSnews.ro.

Vad ca prostia organului e molipsitoare rau la penele…dar nici peseniuz nu e ferit. „Diplomatul”? Sper ca faceati misto de dodoletul asta…