Prin intermediul unui mesaj postat, joi, pe pagina personală de Facebook, premierul României Victor Ponta, a declarat că între Guvern și anumite organizații nu există niciun fel de relație contractuală.
”Pentru a închide un subiect de propagandă: Din verificările efectuate de către Direcția Strategii Guvernamentale și de către Direcția Coordonare Politici și Programe a rezultat ca nu au existat relații contractuale între Guvernul României și organizațiile „Cato Institute”, “Democracy Institute” sau “Fraser Institute”.
De asemenea, nu a existat niciun contract comercial între Guvernul României și consultantul Patrick Basham, autorul unui editorial publicat recent în pagina de opinii a ziarului New York Times”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.
