Republica Moldova nu este amenințată de de o invazie militară rusă, subliniază ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă. Invitat în studioul Puterea Știrilor, Victor Chirilă a anunțat, însă, ce strategii de apărare are R.Moldova în cazul escaladării unui conflict Rusia-Ucraina.
„În primul rând, noi nu suntem amenințați de o invazie militară rusă , trebuie să fie clar acest lucru. Însă, consecințele unei invazii ruse în Ucraina se vor răsfrânge, așa cum am spus, și asupra noastră. Vom avea refugiați mai mulți din Ucraina, ar putea fi deraiate relațiile noastre comerciale cu Ucraina și Federația Rusă – lucru care va lovi în întreprinderi concrete din R.Moldova, cetățeni concreți din R.Moldova, munca cărora depinde foarte mult de exporturile de fructe și alte produse.
Noi contăm pe susținerea financiară a Uniunii Europene, se discută deja anumite necesități cu Uniunea Europeană, nu pot să le menționez aici, dar noi suntem în discuții astfel încât să evităm o agravare a crizei economice și socială în R.Moldova. UE ne-a ajutat deja pe parcursul acestei crize energetice, care a început în toamnă, cu o asistență financiară astfel încât să putem compensa unele categorii vulnerabile. Urmărim tot ce se întâmplă în regiunea transnistreană, sunt create mecanisme de coordonare și monitorizare a acestei situații, mesajele care au venit din partea prim-ministrului Nicolae Ciucă la ședința comună de guvern de la Chișinău, precum că România va fi alături de R.Moldova așa cum a fost de fiecare dată și umbrela de securitate care se extinde asupra României, ne vor apăra și pe noi. Contăm foarte mult pe acest lucru. Astfel de mesaje sunt bine notate și la Moscova, și în Transnistria, și dânșii vor lua deciziile corecte”, a declarat ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă.
Amintim că premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, 11 februarie, că Guvernul României „urmăreşte cu îngrijorare provocările majore cu care se confruntă Republica Moldova în sectorul energetic”.
„Suntem în continuare alături de Republica Moldova în acest domeniu sensibil, cu implicaţii semnificative pentru cetăţeni”, a arătat premierul la finalul şedinţei comune a celor două guverne, român şi moldovean.
El a explicat că acordul privind asistența financiară nerambursabilă de 100 milioane de euro în beneficiul Republica Moldova va fi instrumentul prin care România va sprijini „în mod practic, în perioada următoare, financiar și tehnic, eforturile Republicii Moldova de dezvoltare durabilă, de avansare pe calea reformelor și apropierii de UE, precum și de creștere a rezilienței în sectoare esențiale pentru societate”.
„Acest acord va fi, practic, instrumentul prin care ne propunem să susținem racordarea fermă, solidă a Republicii Moldova la spațiul european, prin România – prin drumuri și poduri, prin rețele de electricitate și gaz, prin proiecte de dezvoltare locală. Acordurile care vizează construirea unui pod peste râul Prut între Ungheni și Ungheni, respectiv consolidarea podului rutier de frontieră între Galați și Giurgiulești au o puternică semnificație practică și simbolică privind conectarea între România și Republica Moldova”, a precizat Nicolae Ciucă.
