Uniunea Europeană ar trebui să confiște și să vândă activele rusești pe care le-a confiscat prin sancțiuni și să folosească veniturile pentru reconstrucția Ucrainei, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, într-un interviu acordat agenției de știri Interfax-Ucraina.
„Sunt absolut convins că acest lucru este extrem de important nu doar pentru a îngheța activele, ci și pentru a face posibilă confiscarea lor, pentru a le pune la dispoziție pentru reconstrucția țării”, a spus liderul UE.
„În opinia mea, este o chestiune de corectitudine”, a adăugat el.
Luna trecută, UE a anunțat că a înghețat active în valoare de 30 de miliarde de euro aparținând mai multor persoane din Rusia și Belarus aflate pe lista neagră. Observațiile lui Michel îl fac pe acesta să fie primul oficial de rang înalt al UE care propune confiscarea acestor active, relatează AFP.
Președintele american, Joe Biden, a propus săptămâna trecută ca activele confiscate ale oligarhilor să fie „vândute” pentru a „remedia răul cauzat de Rusia și pentru a ajuta la construirea Ucrainei”.
