Chinezii trag primele concluzii ale efectelor coronavirusului asupra corpului uman. E ca o combinație, în unele cazuri letală, de SARS și HIV. Adică afectează și plămânii, și sistemul imunitar. E foarte posibil, spun cercetătorii chinezi, ca aparatul respirator să sufere leziuni ireversibile chiar și în cazul pacienților vindecați. Rezultatele prezentate până acum se bazează pe autopsiile bolnavilor care au contractat virusul și n-au mai putut fi salvați, informează digi24.
Autoritățile de la noi spun că sunt la curent cu descoperirile cercetătorilor din China.
Întrebat dacă la noi au fost tratați pacienți cu un tratament pentru HIV, Nelu Tătaru a spus că n-am avut pacienți cu o simptomatologie severă și cu o stare generală atât de alterată, încât să fie nevoie de aplicarea unui tratament agresiv.
