E o discuție nesfârșită pe tema asta, acutizată de ultimele evoluții din vecinătate. Că ne-am lămurit cu armata română, are vreo 80.000 de oameni, din care 40.000 sunt TESA. O să fie nevoie, cel mai probabil, și de rezerviști și de voluntari. Și atunci vine întrebarea: tu ce faci, te bagi?
Eu am același răspuns de la războiul din fosta Yugoslavie încoace: îmi pun fiica la adăpost și apoi cer o armă. Dacă nu mi se dă armă, ci un polonic, un laptop sau un aparat foto, asta e, rămân și le folosesc cât pot eu de bine. Aș muri de rușine DUPĂ, în fața celor care rămân, să dau bir cu fugiții la greu și să revin după război, ca o floricică, spunând „înțeleg prin ce ai trecut„ deși nu înțeleg nimic.
Alții funcționează după alte sisteme logice. „Pentru cine să lupt, mă, pentru Kaufland, Petrom și gașca lui Dragnea?„. Sau: „Războaiele sunt pentru drone și tancuri, nu pentru oameni„. Sau: „Nu mă pricep și n-aș vrea să încurc, de-aia plec„. N-am intrat niciodată în polemica asta, dacă e bine sau e rău, văd subiectul ca pe vaccinat/nevaccinat. Plus că sunt sigur că n-o să fiu singur. E plin de războinici în jurul meu. Azi vă prezint doa rdoi.
Am o amică, cu un business mediu în care și-a băgat toți banii locuind la două camere. Anul trecut, după zece ani, s-a apucat să-și facă o casă. A prins toate scumpirile posibile și a terminat fondurile înainte să termine casa. Logic, și-a vândut mașina, un SUV care arăta prosperitate, și-a luat o mașinută vechiuță, de două mii de euro. Și să vezi fază: peste jumătate din anturajul ei n-a mai tratat-o la fel. Nu mai avea simbolul bogăției, arăta ca o săracă. Deși e megalogic să pui căminul visat înaintea mașinii, prietena mea s-a trezit nu sprijinită, ci într-un război al nervilor cu proștii ei de prieteni. Între timp a terminat casa, veniturile nu s-au mai dus doar acolo, a făcut un leasing pentru un SUV, mai mișto decât primul, care acum e parcat în fața casei la fel de mișto, iar imbecilii din anturaj agonizează de invidie.
Am și un amic cu un business mediu. Îi mergea bine, a făcut vad în zonă, așa că nu s-a mirat că într-o zi un spațiu din vecinătate a fost închiriat de un nume greu al domeniului. S-a mirat însă când a venit la el chiar boss-ul marii rețele și i-a spus că ar bine să se care, că nu rezistă la un război al prețurilor, că e terminat. Iar al meu i-a zis: „marș, mă, chit că-mi cheltuiesc toți banii nu plec nicăieri, pregătiți-vă să vă îngropați tot bugetul de investiții aici”. Și să vezi chestie: după o lună de război al ofertelor, același boss i-a propus să managerieze și investiția rețelei, dacă tot se pricepe așa de bine. I-a pus al meu un tarif de l-a uscat, iar ăia au acceptat, că altfel pierdeau toți banii băgați.
Precum vedeți, România e plină de războinici. Nu poartă uniforme, dar sunt aici. O să ne descurcăm noi cumva.
