Premierul Dacian Cioloş a declarat, marți, că debirocratizarea, făcută inteligent, trebuie să continue şi după alegerile parlamentare, pentru a oferi predictibilitate mediului de afaceri.
„Una sunt cifrele de pe hârtie şi alta este realitatea de pe teren. Altfel spus, nu este suficient să avem creştere economică pe hârtie dacă nu găsim modalitatea ca această dinamică a economiei reflectată în cifre să poată să se răsfrângă şi asupra dezvoltării mediului antreprenorial. O să repet de câte ori va fi nevoie – mediul antreprenorial înseamnă locuri de muncă, locurile de muncă înseamnă bani la buget, înseamnă posibilitatea de a plăti pensiile, înseamnă posibilitatea de a finanţa administraţia şi de a ajuta să funcţioneze statul şi de a da o dinamică dezvoltării sociale, până una, alta”, a spus Dacian Cioloş, în discursul susţinut la evenimentul „Topul Naţional al Firmelor Private din România”, conform agerpres.ro.
În opinia sa, la capitolul reducere a birocraţiei este nevoie de „o simplificare legislativă, pe cât posibil”.
„Şi eu aş zice o simplificare legislativă făcută inteligent. Sigur, e uşor să suprimi anumite legi, să tai anumite taxe, dar poţi să rezolvi o problemă într-o parte şi să creezi o problemă în altă parte pe care, pe urmă, e mult mai greu să o corectezi. Deci, de asta am luat lucrurile la rând şi această idee de debirocratizare trebuie să continue indiferent ce se întâmplă după alegeri. Şi trebuie să continue în relaţie cu dumneavoastră, pentru că noi nu avem nevoie doar de o simplificare legislativă, avem nevoie de o schimbare de cultură instituţională. Spunea şi domnul Jianu de faptul că măsurile preventive ar trebui să domine sau în mod clar să preceadă măsurile punitive. În acest sens, am cerut şi conducerii ANAF să abordeze lucrurile în proceduri, în modul de lucru, dar, pot să vă spun că şi acolo, la fel ca şi în alte instituţii ale statului, avem nevoie în paralel cu schimbarea legislaţiei sau simplificarea ei să formăm într-o altă mentalitate şi funcţionari care lucrează cu companiile. Şi aici avem nevoie de ajutorul dumneavoastră”, a susţinut premierul.
