Skip to content
Politică

Cioloș, impresii la cald după întâlnirea cu Merkel: „Interesul pe care îl avem…” FOTO

Premierul Dacian Cioloş a postat pe pagina sa de Facebook mai multe imagini din cadrul întâlnirii oficiale care a avut-o, la Berlin, cu cancelarul Angela Merkel. Acesta a apreciat întâlnirea ca fiind foarte bună şi a declarat că „deschiderea pe care am găsit-o aici este cea mai bună dovadă că relatiile noastre sunt pe calea cea bună și dezvoltarea economică se va consolida prin investiții și schimburi comerciale noi”.

Iată impresiile complete ale premierului Dacian Cioloş, postate pe pagina sa de Facebook, după întâlnirea cu cancelarul german:

„Întâlnire foarte bună cu doamna Cancelar Merkel. Deschiderea pe care am găsit-o aici este cea mai bună dovadă că relatiile noastre sunt pe calea cea bună și dezvoltarea economică se va consolida prin investiții și schimburi comerciale noi. I-am vorbit doamnei cancelar despre atuurile țării noastre și despre interesul pe care îl avem în a fi parte activă a tuturor proceselor europene, cu atât mai mult a celor dificile cum sunt cele legate de problemele imigrației. Procesul trebuie să se bazeze pe principii și mecanisme funcționale, împărtășite prin acord comun de către toate statele membre”, a scris premierul pe pagina sa socializare.

Totodată, premierul a postat mai multe imagini din cadrul întâlnirii, pe care vi le prezentăm mai jos.

12507526_947223968648222_522727458633592711_n

Ciolos si Merkel
Ciolos si Merkel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *