Preşedintele Senatului, Florin Cîțu, a declarat, vineri, că România ar trebuie să aplice Rusiei sancţiuni mai dure decât cele aplicate deja de Comisia Europeană şi de Statele Unite. Liderul PNL a cerut Ministerului Finanţelor şi ANAF să realizeze o analiză detaliată privind companiile din România cu acţionariat rusesc pentru ca ajutoarele primite de la statul român să nu fie direcţionate spre finanţarea propagandei. Potrivit surselor PS News, una dintre companiile vizate este ALRO Slatina, care are acționari ruși și a primit un ajutor de la stat de 243 de milioane de lei.
”În ceea ce privește România, cred că am spus și ieri, este important să avem o analiză în detaliu, și aici este vorba despre spălarea banilor, de ANAF și de toate instituțiile statului, pentru a vedea acționariate, unde se duc banii. Sunt câteva companii care au acționariat rusesc, care au primit ajutor de stat, sper că s-au dus doar pe salarii, nu spre veniturile acționarilor. Din punctul meu de vedere, este o opinie personală, trebuie o analiză a tot ceea ce înseamnă investiții care vin din Rusia, astăzi, în România, pentru că trebuie să vedem unde se duc aceste investiții ș ice finanțează. Finanțează propaganda rusă, astăzi, în România? Este nevoie ca toate instituțiile statului să-și facă treaba în acest moment”, a declarat Cîțu la Senat.
Potrivit liderului PNL, este foarte important cum se va poziționa România față de Rusia.
”Sunt sigur că la mInisterul Finanțelor, ANAF, se fac aceste analize, dar este important ca Guvernul să facă o analiză de beneficii și costuri, pentru noi, pe termen lung, nu doar în acest moment, să vedem cum vrem să ne poziționăm față de Rusia în aceste momente. Din punctul meu de vedere, este important să vedem exact unde se duc acești bani, nu aș vrea să aflăm puțin mai târziu că ajutoare de stat au ajuns în conturile unor ruși care sunt pe lista de sancțiuni sau că venituri, în România, merg spre a finanța propaganda rusă în România și a destabiliza situația din România și a creea confuzie. Este foarte important ca aceste lucruri să se facă și acum avem, clar, condițiile pentru a putea face acest lucru”, a adăugat Cîțu.
Potrivit surselor PS News, una dintre companiile vizate este ALRO Slatina. ALRO face parte dintr-un grup integrat pe verticală care produce aluminiu, care acoperă tot procesul tehnologic de la extracția bauxitei și până la obținerea produselor procesate. Controlul majoritar al companiei este deținut de ruşii de la Vimetco (54,2%). Compania a înregistrat afaceri de 482 milioane euro în România în 2020. În mai 2020, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență privind o schemă de ajutor de stat pentru marii consumatori de energie.
Primul mare consumator industrial energointensiv care și-a depus dosarul în cadrul acestei scheme de ajutor de stat a fost ALRO Slatina, care a beneficiat de plata a aproximativ 243 de milioane de lei.
