Într-un editorial pentru România Curată, președintele Societății Academice din România (SAR), Alina Mungiu-Pippidi susține că „nu e legal să fii spion rus, și numai o țară iresponsabilă lasă asemenea bănuieli neclarificate”. Amintim că premierul Florin Cîţu i-a felicitat, în urmă cu câteva zile, la conferinţa de alegeri a PNL Tulcea, pe liberalii din acest judeţ, pe motiv că au „salvat România de un spion rus”, prim-ministrul făcând referire la un fost senator PSD de Tulcea.
„În orice țară normală, cînd șeful guvernului spune așa ceva despre un ministru care a prezentat țara ani de zile în ECOFIN, reuniunea miniștrilor de finanțe la Consiliul European, a făcut nu știu cîte împrumuturi și a luat n decizii strategice (a mai fost și ministrul fondurilor europene) începe imediat o anchetă pentru a lămuri chestiunea”, este de părere Pippidi.
Redăm integral articolul semnat de Alina Mungiu Pippidi:
Premierul Florin Cîțu, care spune de mai mulți ani lucruri enorme, fără a se sinchisi de dovezi sau fapte, a pretins că fostul ministru de finanțe pesedist e spion rus.
În orice țară normală, cînd șeful guvernului spune așa ceva despre un ministru care a prezentat țara ani de zile în ECOFIN, reuniunea miniștrilor de finanțe la Consiliul European, a făcut nu știu cîte împrumuturi și a luat n decizii strategice (a mai fost și ministrul fondurilor europene) începe imediat o anchetă pentru a lămuri chestiunea. Nu e legal să fii spion rus, și numai o țară iresponsabilă lasă asemenea bănuieli neclarificate. Asta e treaba SRI, pentru asta sunt plătiți de la buget. Mai există și comisii de securitate în Parlament, mai avem și CSAT, e de necrezut că nimeni nu face nimic. Fie e cunoscut de către toată lumea că primul ministru bate cîmpii în mod iresponsabil, fie toți se fac grav vinovați de lipsă de patriotism și trădare națională.
La fel, serviciile secrete trebuiau să informeze pe Klaus Iohannis și pe Ludovic Orban că Florin Cîțu are cazier. Dacă nu știau, la cît cheltuiesc, la cît infiltrează diaspora și pe studenții străini, dacă nu aveau un dosar complet Cîțu deîndată ce a fost propus la ministerul de Finanțe nu și-au făcut treaba. Și mai inacceptabil este să ai asemenea dosar, dar să îl ții secret și să dai aviz pozitiv cuiva vulnerabil. Integritatea publică este o obligație legală a tuturor serviciilor de stat. Nu ai voie să secretizezi informații despre corupție, spune legea. Vă las să ghiciți cîte asemenea informații există, dar sunt tăinuite pentru folos privat.
În sfîrșit, și un analist cu o singură scoarță de la România TV ar fi putut prezice că va ieși un mare scandal dacă sunt dați afară miniștrii USR care nu semnează pentru PNDL3 și Stelian Ion se apucă să selecteze procurori fără a avea verde la președintele Iohannis. Dar marii analiști de la servicii de ce nu i-au spus șefului statului că urmează o criză politică? Lui Băsescu i-au spus de abia după ce lumea de la Tg Mureș era în stradă, și lui Constantinescu îi spuneau să stea liniștit cînd eu vedeam pe camere, în direct, că minerii se îmbarcau la Petroșani în trenul de București. Cu Iohannis au exercițiu, întîi îi umflă oamenii cărora le-au dat aviz, după aia îi spun că era o problemă.
Indiferent ce au făcut sau nu au făcut serviciile, șeful CSAT, care e Klaus Iohannis, va spune probabil că se simte informat, cum a mai declarat și în alte dăți, și ca atare promovează deliberat în fruntea statului pe unul care bate cîmpii și joacă la țară cum ar juca la bursă. Și tolerează sau chiar impune ca nimeni să nu își facă datoria pentru că vrea să se joace telenovela lui, una cu Bode și mitraliere în prim plan, ca la clipul pentru vaccinare, un film cu mulți mușchi, dar din cîte se vede creier mai puțin.
