Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aplicat amendă consistentă postului de televiziune Antena 1 pentru limbaj injurios şi descrierea unei omucideri.
Amenda, în cuantum de 15.000 de lei, a fost dispusă pentru difuzarea descrierii unei omucideri, în jurul orei 17:00, în emisiunea ”Acces direct”, şi pentru folosirea unui limbaj injurios în programul ”Un show păcătos”, informează news.ro.
Sancţiunea, propusă de Monica Gubernat, a fost votată de şase dintre cei opt membri CNA prezenţi la şedinţă: Lorand Turoş, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.
Amenda a fost dată pentru încălcarea articolului 17, alineatul 1 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, în emisiunea ”Acces direct” de pe 13 octombrie. Articolul prevede că, ”în intervalul orar 06.00 – 22.00, nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune, care conţin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/ sinucideri, mutilări/ automutilări sau tehnici criminale ori practici oculte”.
”Emisiunea asta e una de divertisment, cu personaje spumoase, care îşi etalează viaţa”, a intervenit Norina Ionescu, reprezentantă a postului de televiziune, prezentă la şedinţa CNA de marţi.
De asemenea, amenda a fost dată şi pentru ediţiile ”Un show păcătos” din 21, 23, 24 şi 29 septembrie şi 1 octombrie, în baza articolului 40, alineatul 3 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia ”moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”.
Radu Herjeu a propus amendarea postului cu 75.000 de lei, pentru ”recidivă în formă continuată”.
”Deci tu continui, în octombrie şi noiembrie, după ce ai luat 175.000 de lei amendă. Mie lucru acesta mi se pare nu o sfidare, mi se pare o nesimţire totală”, a spus Herjeu, referitor la emisiunea ”Un show păcătos”, moderată de Dan Capatos, care a primit mai multe amenzi în ultimul an. Propunerea lui Radu Herjeu a primit doar două voturi.

Comentariu:încearcă ăstea cu televiziunile lor să ne spele pe creier, într-un mod savuros, prezentându-ne toate căcaturile