Skip to content
Meteo

Cod galben de vreme rea, cu ploi torențiale și vijelii, în zeci de județe din țară

News Maker

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de instabilitate atmosferică valabilă până joi la ora 23.00. În zeci de judeţe va fi cod galben, urmând a se înregistra precipitaţii abundente, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină, scrie News.ro.

Potrivit meteorologilor, îndeosebi după-amiaza şi noaptea, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

”Se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp. În după-amiaza zilei de miercuri (31 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile vestice, sudice, sud-estice şi izolat în restul teritoriului. Local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea continentală va fi caniculă”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, miercuri, între orele 15.00 şi 23.00, va fi cod galben în zonele de munte, precum şi în Crişana, Banat, jumătatea de nord a Munteniei şi a Olteniei, local în Transilvania şi nordul Moldovei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *