Peste 254.000 de tineri cu vârste între 18 și 24 de ani (15,7%), din România, absolviseră cel mult clasa a VIII-a în anul 2019, arată datele Comisiei Europene.
Rata de părăsire timpurie a școlii, calculată ca indicator monitorizat pentru Strategia 2020, a scăzut astfel la un minimum istoric (15,7% în 2019 față de 16,4% în 2018 și 18,1% în 2017), dar este încă departe de ținta asumată de România în 2011 pentru anul 2020, aceasta fiind la 11,3%.
Media Uniunii Europene a fost în 2019 de 10,3%.
Tinerii care părăsesc prematur școala sunt acei tineri care la vârsta de 18-24 de ani nu au absolvit mai mult de clasa a VIII-a și care nu au mai urmat apoi cursuri de formare. Aceștia sunt mai predispuși riscului asociat șomajului sau al celui de a câștiga mai puțin odată ce găsesc un loc de muncă. Estimările legate de competențe necesare în Europa sugerează că, pe viitor, doar 1 din 10 locuri de muncă va putea fi accesat de o persoană care a părăsit timpuriu școala, potrivit raportului, citat de edupedu.ro.
Iar această problemă generează o serie de costuri publice și sociale, sub forma unor venituri și a unei creșteri economice mai mici, a unor venituri fiscale mai reduse și a unor costuri mai ridicate pentru serviciile publice, cum sunt cele din sănătate, justiție și plata prestațiilor sociale.
