Skip to content
Politică

Comisia Juridică discută soarta lui Ion Ariton. Ce mesaj transmite acesta colegilor parlamentari

Marți se va vota în ședința Comisiei Juridice din Senat încuviințarea urmării penale pentru Ion Ariton.

Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, a declarat, marți, că și-a rugat colegii din Senat să înainteze avizul pentru urmărirea penală solicitat de DNA.

”I-am rugat pe colegi să înainteze avizul. Aștept să fiu solicitat de DNA să pot să lămuresc acele lucruri apărute și care sunt și în spațiul public”, a declarat Ariton.

Am avut multe companii în subordine. Doar 10 au putut să sponsorizeze. Asta nu înseamnă că au fost obligați”, a explicat fostul ministru al Economiei.

Direcția Națională Anticorupție a cerut aviz, luni dimineață, pentru începerea urmăririi penale pe numele senatorului Ion Artion, în dosarul ”Gala Bute”.

Cererea de efectuare a urmăririi penale are în vedere săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *