Comisiile de specialitate ale Parlamentului au adoptat miercuri un raport favorabil proiectului de hotărâre de încuviințare a decretului prin care președintele Klaus Iohannis a prelungit cu o lună starea de urgență pe întreg teritoriul României.
Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi, 21 de parlamentari au votat ”pentru”, opt au votat ”împotrivă”, iar cinci s-au abținut.
Senatorii și deputații au inclus însă în proiectul de hotărâre și o serie de condiții pe care guvernul să le respecte:
– restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți se dispune numai prin acte normative cu putere de lege și trebuie să fie determinată exclusiv de prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19;
– Guvernul să acționeze pentru deplina respectare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
– Guvernul să prezinte săptămânal Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea și combaterea pandemiei;
– în maximum o lună de la încetarea stării de urgență, Guvernjul să prezinte Parlamentului un raport cu toate măsurile luate;
– în maximum 60 de zile de la încetarea stării de urgență, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada și va prezenta un raport Parlamentului.
Parlamentul se va reuni joi în ședință de plen reunit online pentru a da votul final pentru încuviințarea decretului președintelui de prelungire a stării de urgență.
Proiectul de hotărâre adoptat de comisiile Juridică, de Apărare și de Sănătate ale Camerei Deputaților și Senatului:
În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1) din Constituția României, republicată, observând prevederile art. 13 pct 16, art. 73 și art. 74 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului din 03.03.1992, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 110 din 5 februarie 2018, cu completările ulterioare, ținând cont de prevederile art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării asediu și regimul stării de urgență, aprobată prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Conștienți de pericolul global pe care îl reprezintă pandemia cauzată de SARS-COV 2 și de necesitatea unor eforturi comune coordonate ale instituțiilor și autorităților statului român,
Considerând o excepție necesitatea recurgerii la instrumente deosebite și măsuri excepționale pentru a preveni și combate epidemia COVID – 19, potrivit G4media.
Reafirmând principiile constituționale potrivit cărora drepturile și libertățile cetățenilor, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme garantate, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român si idealurilor Revoluției din Decembrie 1989,
Asumându-ne o concepție comună despre aceste drepturi și libertăți este de cea mai mare importanță pentru realizarea deplină a acestui angajament.
