Meteorologii au emis două avertizări cod galben de ninsori, valabile până pe 29 decembrie, ora 23.00. În total, 31 de judeţe din sudul, centrul, estul şi nordul ţării vor fi afectate. De vineri a început să ningă abundent în mai multe zone din ţară, iar stratul de zăpadă nou depus a devenit destul de consistent, relatează România TV.
Stratul de zăpadă nou depus, în urma ninsorilor abundente din ultimele ore, este destul de consistent. Astfel, sâmbătă, în mare parte din ţară, stratul de zăpadă a ajuns să măsoare până la 10 centimetri, însă pe arii extinse în Carpaţii Orientali şi Meridionali, ninsoarea căzută a format un strat gros de până la 25 de centimeti.
Pe crestele montane din aceste zone, stratul de zăpadă poate să măsoare chiar şi până la 50 de centimetri sau peste această valoare.
Meteorologii au emis vineri două avertizări cod galben de ninsoare pentru regiunile din sudul şi sud-estul ţării, dar şi pentru celelalte regiuni ale ţării. Prima avertizare este valabilă în intervalul 26 decembrie, ora 20.00 – 27 decembrie, ora 20.00, iar a doua în intervalul 28 decembrie, ora 20.00 – 29 decembrie, ora 23.00. În total, 31 de judeţe din sudul, centrul, estul şi nordul ţării vor fi afectate.

