Skip to content
Politică

Continuă negocierile PNL-PSD pentru formarea Guvernului. Creșterea pensiilor, a salariului minim și a alocațiilor, pe masa discuțiilor

Inquam Photos / George Călin

O nouă rundă de negocieri între Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) continuă, luni, la ora 13 în biroul lui Sorin Grindeanu de la Camera Deputaților. Cele două partide ar urma să discute strategia privind măsurile sociale, creșterea pensiilor, a salariului minim și a alocațiilor.

În ultimele zile, reprezentanţii PSD şi ai PNL au avut mai multe întâlniri pentru a ajunge la puncte de vedere comune privind un viitor program de guvernare. În ceea ce priveşte propunerea pentru funcţia de premier, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că preşedintele ţării este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze premierul şi că acestuia îi vor fi propuse două variante.

Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante şi să stabilim. Ştiţi foarte bine că preşedintele României este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze primul ministru. (…) Este varianta, prima – prin rotaţie, preşedinţii celor două partide. Vom vedea şi varianta agreată de către preşedinte. (…) Eu aş dori ca fiecare să ne respectăm atribuţiile constituţionale pe care le avem. Asta este abordarea pe care eu o am”, a precizat Ciolacu.

De cealaltă parte, preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, duminică, la finalul rundei de de negocieri cu PSD, că sunt mai multe variante de premier şi că liderii celor două partide vor prezenta aceste variante preşedintelui Klaus Iohannis, apoi vor fi făcute publice.

În ceea ce priveşte premierul, am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi vom anunţa şi public. Va fi întâi o discuţie şi după aceea vom veni şi public cu ele. Cel mai bine, decât să apară tot felul de de informaţii pe surse, când ajungem la o concluzie, vom prezenta”, a declarat Florin Cîţu, duminică, la finalul şedinţei cu liderii PSD.

Întrebat când va avea loc întâlnirea cu preşedintele, Cîţu a răspuns ”încă nu avem o dată”. Întrebat, de asemenea, când se va tranşa problema premierului, liderul PNL a răspuns că în perioada următoare. ”Astăzi, mâine, poate în zilele următoare”, a declarat Cîţu.

 

1 comentariu la “Continuă negocierile PNL-PSD pentru formarea Guvernului. Creșterea pensiilor, a salariului minim și a alocațiilor, pe masa discuțiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *