Skip to content
Dolj Știri locale

Craiova: Extinderea terminalului Plecări al Aeroportului Internațional-lucrări în plină desfășurare. Ce trebuie să știe pasagerii

craiovaforum

Lucrările de extindere a terminalului Plecări al Aeroportului Internațional Craiova sunt în plină desfășurare, accesul pasagerilor în zona controlului de securitate și la etajul unu fiind interzis pentru o anumită perioadă de timp, scrie craiovaforum.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Dolj, lucrările în cele două zone vor dura aproximativ o lună, timp în care personalul aeroportului va asigura ghidarea pasagerilor în incinta unității.

„Începând din această săptămână se execută mai multe lucrări specifice în zona controlului de securitate și la etajul 1 al clădirii Aeroportului astfel încât, pentru o perioadă de aproximativ o lună, pasagerii nu vor avea acces în aceste spații. Personalul Aeroportului va asigura ghidarea și sprijinul călătorilor pentru ca disconfortul resimțit să fie cât mai mică”, a menționat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Lucrările derulate în această perioadă se încadrează într-un amplu proiect de extindere a celor două terminale, Plecări și Sosiri, o investiție a Consiliului Județean Dolj de aproape 25,2 milioane de lei și care va fi gata în primăvara anului viitor, dau asigurări autoritățile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *