Skip to content
Politică Video

Cristian Buşoi, despre contracandidaţii săi la Primăria Capitalei: Lupta o voi da cu… / EXCLUSIV (VIDEO)

Seria interviurilor PSnews.ro continuă, în această săptămână, avându-l ca invitat europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, cotat cu cele mai mari şanse de a deveni candidatul Partidului Naţional Liberal la Primăria Capitalei.

Eurodeputatul a vorbit despre politicienii la care se aşteaptă să îi fie contracandidaţi pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti, a doua (după cea de preşedinte al României) ca număr de voturi obţinute.

Concret, Cristian Buşoi a criticat independenţa politică mimată de primarul general suspendat, Sorin Oprescu, şi a atras atenţia asupra riscurilor la care se expune un candidat din partea PNL.

Nu în ultimul rând, Buşoi a dezvăluit ce relaţie are cu alt aspirant la fotoliul de edil al Capitalei, consultantul politic Adrian Thiess, fost consilier personal al preşedintelui Ion Iliescu şi coordonatorul campaniei din 2008 a lui Oprescu.

Dan Bucura: Pe finalul interviului, aş vrea să ne mutăm iarăşi către momentul final – acela al alegerilor. Au apărut, totuşi, pe surse, unii posibili candidaţi, au apărut şi unele sondaje – unele vă dau mai sus, altele vă dau mai jos. Am văzut nume importante, măcar nume cu notorietate pe acele liste: Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu… Din ceea ce a apărut până acum, pe surse: care sunt oamenii pe care îi vedeţi ca potenţiali reali contracandidaţi în faţa dumneavoastră în acest moment?

Cristian Buşoi: Eu cred că bătălia se va da între candidatul Partidului Naţional Liberal (care este, în acest moment, partidul cu cele mai multe opţiuni de vot în rândul bucureştenilor) şi candidatul Partidului Social Democrat. Există o diferenţă mare între electoratele şi intenţia de vot ale acestor partide şi restul partidelor politice care ar putea să vină cu candidaţi. Chiar candidaţi foarte cunoscuţi, cu o istorie electorală de succes în spate – cum ar fi, de exemplu, fostul preşedinte Traian Băsescu – în momentul în care ar intra cu adevărat şi oamenii ar trebui să facă o opţiune de vot, nu cred că ar putea să ajungă să se califice în primele două locuri. Poate fi, evident, un val pentru un candidat independent, cu condiţia ca acel candidat independent să fie cu adevărat o persoană care să merite acel vot. Până în acest moment, nu s-a arătat niciun fel de candidat independent care să ofere garanţia că este un bun administrator, că este un om decent, că are soluţii pentru Bucureşti, că poate să aibă un dialog cu partidele politice, cu Guvernul, pentru a atrage sprijin pentru proiectele Bucureştiului. Chiar până acum, acest lucru nu l-am văzut. Eu cred că lupta se va da, o voi da cu candidatul Partidului Social Democrat. Aştept cu foarte mult interes să văd ce decizie va lua Partidul Social Democrat. Există un pericol pentru candidatul PNL, pentru că sunt mulţi alţi candidaţi pe zona de dreapta şi, într-un fel, împart acelaşi electorat, chiar dacă vorbim de un electorat potenţial de 50 şi-60% (fiind foarte mulţi jucători, există riscul acestei fărâmiţări), dar bucureştenii sunt oameni informaţi, sunt oameni inteligenţi şi, la un moment dat, vor înţelege mecanismele alegerii dintr-un singur tur şi sper că îi voi face să înţeleagă că, dacă nu vor să vadă Bucureştiul condus de o administraţie de stânga (la fel cum a fost condus în ultimii şapte ani şi jumătate), atunci vor înţelege să susţină cel mai bine plasat sau candidatul cu cele mai multe şanse dintre candidaţii de pe dreapta.

Dan Bucura: Preferaţi drept contracandidat la PSD o femeie sau un bărbat?

Cristian Buşoi: Nu am niciun fel de preferinţe. Eu cred că, indiferent de cine va fi candidatul Partidului Social Democrat, evident că are o bază electorală importantă, dar, în acelaşi timp, trebuie să dovedească că are soluţii, trebuie să dovedească că poate implementa acele soluţii, că poate schimba, să facă primăria mai transparentă, mai integră, mai aproape de aşteptările oamenilor, iar PSD-ul va mai avea un handicap: totuşi, chiar dacă domnul Oprescu a fost, iniţial, aparent, un candidat independent (e o lungă discuţie cât de independent a fost), ulterior a fost susţinut, evident, de USL (care nu era doar Partidul Social Democrat), totuşi sprijinul principal, originile, apartenenţa sufletească şi politică a domnului Oprescu, oamenii care au avut un rol important în echipa domniei sale au venit din zona Partidului Social Democrat sau, cel puţin, din zona de stânga a politicii româneşti şi, totuşi, trebuie să fie măcar o minimă explicaţie de ce a beneficiat de acest sprijin, de ce nu s-au făcut şi nu s-au dus la îndeplinire promisiunile pe care le-au făcut, de ce l-a pregătit Partidul Social Democrat – de exemplu – să-l susţină pentru un nou mandat (şi sunt declaraţii publice ale fostului preşedinte al PSD şi al fostului prim-ministru, sunt declaraţii publice ale unor parlamentari PSD sau lideri în diverse emisiuni televizate)… Adică, pur şi simplu, nu pot veni, cred, cei din Partidul Social Democrat şi candidatul PSD ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi vor să înceapă un moment zero pentru Bucureşti.

Dan Bucura: Tot în această săptămână, s-a înscris, la nivel declarativ, în cursa pentru Primăria Capitalei şi omul despre care se spune că ar fi avut un rol important în promovarea lui Sorin Oprescu la primărie. Mă refer la Adrian Thiess. Ştiu că aveţi o relaţie bună cu domnul Thiess. Există un scenariu potrivit căruia acesta ar putea, la un moment dat, să fie susţinut de PSD şi PSD-ul să facă un pic o schimbare de strategie, în sensul nepromovării unui candidat direct, ci susţinerii acestui independent – cel puţin la momentul de faţă. Credeţi că ar putea conta acest lucru pentru o luptă mai aprigă în ceea ce vă priveşte? Şi doi: fiind într-o relaţie bună cu domnul Thiess, credeţi că va exista – să spunem aşa – un non-combat în campanie?

Cristian Buşoi: Eu sunt într-o relaţie decentă, bună cu foarte mulţi oameni politici, cu foarte mulţi consultanţi politici, cu foarte mulţi lideri de opinie din România şi din Bucureşti. Felul meu de a fi nu este unul conflictual. Cel puţin, dacă m-aţi ruga să indic un adversar, un duşman, un om faţă de care, personal, să simt vreo aversiune profundă, mi-ar fi foarte greu să vi-l indic. Sigur: sunt în luptă cu Partidul Social Democrat – ideologică. Probabil că va fi şi o competiţie electorală. Am foarte multe lucruri de reproşat fostului preşedinte Traian Băsescu, dar, dincolo de asta, cred că, altfel, cu consultanţii politici, cu oamenii care nu au avut funcţii în care să fi făcut rău României sau societăţii româneşti nu am duşmănii. Eu sunt convins, sunt profund convins că Partidul Social Democrat va veni cu candidat din interiorul Partidului Social Democrat, aşa cum Partidul Naţional Liberal (ca cel mai important partid creditat de sondajele de opinie în acest moment şi care a dat preşedintele României) va veni cu un candidat din interiorul Partidului Naţional Liberal. Lucrul acesta pentru mine este foarte clar. Altfel, dacă domnia sa, într-un final, va obţine numărul necesar de semnături pentru un candidat independent (mă refer la domnul Thiess), dacă va intra într-o competiţie electorală, vom vedea, în acel moment, cum va decurge dialogul. Eu sper ca şi cu domnia sa, şi cu orice alt candidat, dialogul să fie unul decent, pe proiecte – sigur, şi cu explicaţii din trecut, dar, în primul rând, pe viziuni pentru Bucureşti, că asta este important pentru viitorul Bucureştiului. Nu va exista niciun non-combat cu niciun candidat care va intra în cursă. Mă aştept ca toţi candidaţii să lovească în primii doi (pentru că aşa e orice competiţie politică: toţi cei care încearcă să-şi facă loc către vârf vor lovi în candidatul PNL şi în candidatul PSD, deci nu mă aştept la menajamente din partea niciunui contracandidat), aşa cum şi eu sunt foarte decis să îmi apăr punctul de vedere, să îmi apăr activitatea mea de până acum, să îmi apăr proiectele la care ţin şi să-i conving pe bucureşteni că pot oferi soluţii.

Dan Bucura: Domnule Cristian Buşoi, vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră în studioul PSnews şi vă mai aşteptăm cu drag ori de câte ori aveţi lucruri importante să ne comunicaţi, nouă şi publicului.

Cristian Buşoi: Vă mulţumesc şi eu tare mult.

Dan Bucura: Cu drag.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *