Înțelepciunea și maturitatea de care au dat dovadă politicenii de la acea vreme, prin alegerea lui Alexandru Ioan al celor două principate, au dus la împlinirea unui deziderat, dar și la crearea premiselor apariției statului modern, a transmis europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) într-un mesaj pe Facebook, cu ocazia Zilei Principatelor Române.
La 24 ianuarie este sărbătorită în întreaga ţară Ziua Unirii Principatelor Române. În acest an, se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), fiind considerat primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. La 1 decembrie 1918, ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, informează caleaeuropeana.ro.
Generaţia de intelectuali patrioţi care a realizat Unirea din 1859 a avut meritul de a fi putut impune un spirit deschis către ideile de unitate, libertate şi fraternitate născute de Revoluţia franceză de la 1789, pentru care mulţi dintre ei luptaseră pe baricadele revoluţiilor de la 1848 din Europa.
