Skip to content
Politică

Cristian Bușoi: Vaccinul “Comirnaty” al BioNTech – Pfizer împotriva COVID-19 a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului

twitter

Cristian Bușoi, europarlamentar PNL, a anunțat că „vaccinul „Comirnaty” al BioNTech-Pfizer împotrva COVID-19 a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului”. Liberalul a catalogat acest moment ca fiind „unul istoric pentru România și Europa întreagă”.

Totodată, Cristian Bușoi a mulțumit „comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, și comisarului pentru Inovare, Mariya Gabriel pentru susținerea proiectelor pentru vaccinurile împotriva SARS-CoV-2”.

Europarlamentarul PNL  a declarat că urmează „aprobarea oficială pentru punerea pe piață a vaccinului, Comisia Europeană anunțând că lucrează deja la „viteză supersonică” pentru acest lucru”.

„Moment istoric pentru România și Europa întreagă!

❗️Vaccinul “Comirnaty” al BioNTech – Pfizer împotriva COVID-19 a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului.

O veste uriașă pe care am primit-o la Cabinetul de la Bruxelles ca responsabil al Parlamentului European în relația cu Agenție Europeană a Medicamentului (EMA). Un anunț așteptat de noi toți cei 500 de milioane de cetățeni români și europeni. Un semnal clar că România și Europa se vindecă! O dovadă incontestabilă că cercetarea și știința câștigă în fața virsului SARS COV 2, care a dat peste cap o lume întreagă. Felicitări tuturor echipelor care au făcut posibil acest moment. A fost o muncă contra cronometru, sub o presiune uriașă!

„Evaluarea noastră aprofundată înseamnă că putem asigura cu încredere cetățenii UE de siguranța și eficacitatea acestui vaccin și că acesta îndeplinește standardele de calitate necesare. (…) Vaccinul a demonstrat o eficacitate de 95% în studiul clinic . (…) Munca noastră nu se oprește aici. Vom continua să colectăm și să analizăm date privind siguranța și eficacitatea acestui vaccin pentru a proteja persoanele care iau vaccinul în UE”, mi-a transmis directorul executive al EMA, Emer Cooke.

Mulțumiri speciale comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, și comisarului pentru Inovare, Mariya Gabriel, care au susținut proiectele pentru vaccinurile impotriva SARS COV 2 încă de la început și cu care am fost în legătură permanentă ca președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European.

Urmeză acum aprobarea oficială pentru punerea pe piață a vaccinului în UE, iar Comisia Europeană a anunțat că lucrează deja la “viteză supersonică” pentru acest lucru.

Campania de vaccinare va începe pe 27 decembrie, simultan în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene”, a scris Cristian Bușoi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *