Skip to content
Politică

Criza refugiaţilor. Un lider PNL îl faultează pe Ponta: A reuşit să transforme…

Criza refugiaţilor. Un lider al Partidului Naţional Liberal (PNL) îl faultează pe prim-ministrul Victor Ponta: A reuşit să transforme…

Într-un comunicat trimis, duminică, PSnews.ro, secretarul executiv al PNL, Radu Carp, susţine că Ponta “a reuşit performanţa ca, fără niciun refugiat pe teritoriul României, să transforme criza refugiaţilor într-o criză a autorităţilor guvernamentale”.

“Propunerea iniţială a Comisiei Europene având ca obiect repartizarea refugiaţilor nu a fost dezbătută public, răspunsul dat de Guvernul Ponta a fost comunicat strict pe canale diplomatice şi ţinut la secret. Nu s-a făcut nicio estimare a numărului potenţial de refugiaţi, însă, ce este mai important, nu s-a întocmit niciun plan pentru perioada posterioară prelucrării cererilor de azil. Nu s-a cerut punctul de vedere al autorităţilor locale, cele care au responsabilitatea integrării refugiaţilor în societate. La toate aceste întrebări, Guvernul Ponta răspunde invariabil „nu suntem pregătiţi”.

Ministrul educaţiei cerea universităţilor situaţia căminelor disponibile, ca urmare a unei recomandări a Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, fără să aştepte discuţia din CSAT de săptămâna viitoare. Un demers cu care preşedintele interimar PSD Liviu Dragnea nu era la curent. PSD acţionează haotic, fără vreo coordonare. Acest mod de lucru este exact opusul bunei guvernări.

Preşedintele Iohannis a anunţat poziţia României care va fi susţinută în relaţia cu instituţiile UE: se va folosi întreaga capacitate a centrelor existente şi se vor accepta doar cotele naţionale voluntare. Cum va promova Guvernul Ponta această poziţie? A încercat consultarea altor state membre UE care ar susţine această poziţie? Răspunsul este negativ, cel puţin deocamdată. În loc să încerce o armonizare a poziţiilor statelor care ar susţine demersul României, Victor Ponta a încercat corelarea problemei refugiaţilor cu aderarea la Spaţiul Schengen. Vicepremierul bulgar Rumiana Bachvarova a anunţat că ţara sa nu doreşte aderarea la Schengen în schimbul primirii de refugiaţi, fiind vorba de două probleme distincte. O poziţie corectă, care pune şi mai bine în lumină proasta gestiune a ambelor probleme de către Guvernul Ponta: după ce a ratat obiectivul Schengen, poate rata şi momentul ajungerii la un compromis pe tema gestionării problemei refugiaţilor.

În loc să supună dezbaterii publice întregul pachet propus de Comisia Juncker în urmă cu câteva zile, Guvernul Ponta insistă pe o singură problemă, cea a cotelor. În loc să se pună întrebarea cum se poate ajunge la o politică comună europeană în domeniul migraţiei, întreaga discuţie este împinsă în derizoriu.

Guvernul Ponta nu poate gestiona problema refugiaţilor, în condiţiile lipsei acestora pe teritoriul României. În mod asemănător, nu poate gestiona nici situaţia economică, stabilitatea macro-financiară, combaterea corupţiei sau drepturile cetăţenilor. Guvernul Ponta nu-şi poate gestiona nici măcar incompetenţa miniştrilor săi” este mesajul lui Carp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *